Medicii specialişti din judeţul Vâlcea le refuză pacienţilor din Olt dreptul la reţetă compensată, pe motiv că nu sunt în contract cu CJAS Olt, a semnalat un medic de familie de la limita judeţului.
Deşi garantat de calitatea de asigurat, dreptul la consultaţie gratuită, la reţetă gratuită sau compensată, la scrisoare medicală sau la o nouă trimitere către un alt specialist le este refuzat, în ambulatoriile de pe raza judeţului Vâlcea, pacienţilor dintr-o localitate din Olt aflată la limita cu judeţul Vâlcea. Problema a fost semnalată de un medic de familie din judeţul nostru, care a spus că mai mulţi pacienţi au reclamat că, atunci când merg să se trateze în judeţul vecin, pentru că ajung mai uşor decât la Slatina, sunt puşi în situaţia de plăti consultaţia, sau pleacă din cabinet cu o reţetă simplă, nu cu una compensată sau gratuită. Specialiştii din judeţul vecin le-ar motiva, a mai spus medicul, că nu pot acorda servicii gratuite pentru că nu sunt în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Olt, care le certifică oltenilor calitatea de asigurat.
„Nu este singulară situaţia, şi noi păţim la fel în Teleorman”, s-a ridicat din sală vocea unui alt medic de familie, dintr-o localitate de la limita cu judeţul Teleorman. Subiectul a ajuns astfel temă de discuţie la întâlnirea ministrului Sănătăţii cu reprezentanţii din sectorul sanitar, desfăşurată joi, 24 octombrie, la Slatina.
Dosarul electronic şi cardul de asigurat sunt soluţia
Aspectul semnalat i-a uimit, în schimb, şi pe Nicolăescu şi pe reprezentanţii CJAS Olt, şi chiar şi pe majoritatea medicilor de familie prezenţi la întâlnire.
„Eu am trimis foarte mulţi pacienţi în Dolj şi n-au avut nicio problemă. Pentru că pe trimitere nu scrii neapărat unitatea sanitară, scrii specialitatea, nu-nţeleg care ar fi problema”, a intervenit un alt medic.
@N_