Mii de oameni din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Ungaria au participat, duminică, în judeţul Covasna, la "Marele marş al secuilor", manifestare programată să se desfăşoare pe o distanţă de 54 de kilometri de-a lungul DN 11.
Reprezentanţii Uniunii Mondiale a Maghiarilor au venit din Ungaria cu două autobuze, având asupra lor steaguri de mari dimensiuni ale catalanilor, bascilor, şi cel secuiesc. Printre participanţi s-au aflat şi membri ai "Noii gărzi maghiare", organizaţie paramilitară apropiată Jobbik. Numărul participanților a fost estimat 15.000 la începutul manifestării.
Secuii au cerut, ca de obicei, autonomie. Aceștia au purtat pancarte cu mesaje în maghiară, română și engleză, cum ar fi "Autonomie pentru Ținutul secuiesc", "Vrem autonomie, nu independenţă", "Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României", "România este şi ţara noastră", "Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă".
UPDATE "Marele marş al secuilor" s-a încheiat după ce participanții au format un lanţ uman pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, iar preşedintele CNS, Izsák Balázs, a citit o proclamaţie.
Potrivit proclamaţiei, citate de agenția Mediafax, maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc, cer ca secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc şi îşi "reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, aşa cum aceasta a fost stabilită în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Ditrău".
"Autoguvernarea internă înseamnă putere regională, care dispune de autoritate deliberativă constituită prin mijloace democratice, de o largă autonomie şi de mijloacele necesare exercitării competenţelor de autoguvernare", se arată în proclamaţie.
Co