Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu cel Nou, candidatul comun al PNL şi PDL pentru prezidenţiale

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 octombrie 2013 ·

Sunt sigură că aţi observat că de câteva săptămâni încoace, acţiunile politice ale lui Crin Antonescu nu mai sunt întâmplătoare, ci foarte atent calculate. Nu mai este el cel care reacţionează, ci setează agenda în USL.

De la protestele declanşate de proiectul Roşia Montană, la scandalul din jurul demiterii procurorului Lucian Papici, la disputa din USL privind majorarea cotei unice, Crin Antonescu a fost cel care a dat tonul în USL şi l-a lăsat în offside pe Victor Ponta. Ba chiar prin subiectul legat de majorarea cotei unice discutat în şedinţa USL, pesediştii îi suspectează pe liberali că ei au dat «pe surse» această informaţie presei. Ce-i drept, prin această temă, liberalii au împuşcat doi iepuri dintr- un foc. Nu doar că i-au făcut pe pesedişti să pară «lupul cel rău» din USL, dar prin criticarea acestei măsuri pare că sunt protectorii intereselor electoratului de Dreapta.

Criticând intervenţia premierului Ponta în scandalul din jurul procurorului Papici, Antonescu a încercat să aducă pe terenul său o altă temă foarte dragă electoratului de Dreapta: Justiţia. Ce-i drept, vechile sale obiceiuri din vremea când ataca DNA sau ANI mai ies din când în când la iveală, ca de exemplu, atunci când a spus că Monica Macovei şi-a plasat apropiaţii prin instanţe şi parchete. Antonescu cel Nou ascultă de consultanţi, cel vechi e de fapt cel veritabil şi din când în când îşi dă arama pe faţă…

Iar în cazul protestelor împotriva exploatării de la Roşia Montană, deşi nu sunt sigură că protestatarii au fost convinşi de sinceritatea lui Antonescu, dacă se va ajunge la situaţia în care vom fi nevoiţi să alegem între liderul PNL şi Victor Ponta, de exemplu, opozanţii proiectului Roşia Montană îl vor prefera pe Antonescu.

Strategia lui Antonescu este destul de simplă şi clară. În primul rând, în aşteptarea prezidenţialelor, PNL face opoziţie la PSD din interiorul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 21 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°