Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ruşine, nepotul criminalului nazist nu mai vrea să poarte numele de Priebke

Publicat in Jurnalul, duminică 27 octombrie 2013 ·

Tomas Erick Prieble Ortiz, nepotul criminalului de război nazist Erich Priebke, decedat recent la vârsta de 100 de ani, vrea să-şi şteargă numele de familie de origine germană, de ruşine şi din respingere a ideologiei naziste îmbrăţişate de bunicul şi de tatăl său.

Tânărul Erick are 23 de ani şi trăieşte la Bariloche, o staţiune elegantă din Anzii Cordilieri, în Argentina, unde bunicul său a stat ascuns bine-merci 40 de ani. Erick a declarat Agenţiei de presă din Bariloche (ANB) că a crescută la bunica sa după mamă în urma despărţirii părinţilor săi, când el avea numai 2 ani şi că practic nu a mai avut relaţii cu tatăl său.

“De ce să port un nume care îmi face rău, pentru că a făcut rău altor oameni, acest lucru nu are niciun sens. Este o etichetă care nu are nimic de-a face cu mine. Eu nu mă identific cu acest nume”, a declarat nepotul lui Erich şi fiul lui Jorge Priebke, unul dintre cei doi fii ai fostului şef al Gestapoului din Roma.

Erick mărturiseşte că se gândea de câţiva ani la renunţarea la acest nume, dar declicul s-a produs acum 10 zile, când a citit declaraţiile tatălui său, în timp ce trupul neînsufleţit al bunicului aştepta o decizie în privinţa înmormântării sale. “Acela a fost detonatorul, când tatăl meu a fost că Erich Priebke ar putea fi înmormântat oriunde, în Israel chiar. În primul rând, eu nu sunt de acord cu ce a spus, cu faptul că a continuat să facă rău oamenilor prin asta! Cel mai înţelept ar fi fost să tacă. Când ziaristul care l-a intervievat a scris că Jorge Priebke era un adept al ideologiei naziste, n-am mai suportat. Nu mai vreau să fiu asociat sub nicio formă cu naziştii, pentru că eu nu sunt aşa”, a spus tânărul Priebke. Acesta a contactat un avocat, pentru a efectua demersurile necesare la Starea Civilă.

Tânărul, care cu greu îşi găseşte de lucru la Bariloche, se întreabă dacă nu cumva nume

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 3 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°