O statistică a emigranţilor de etnie romă din Scoţia a fost publicată sâmbătă, 26 octombrie, de ediţia scoţiană a ziarului The Herald.
Statistica arată că, în Glasgow, din 4.000 de romi, 3.000 provin din Slovacia şi România, iar restul de 1.000 sunt din Ungaria, Polonia şi Cehia. Bărbaţii din comunităţile rome originare din România şi Slovacia obişnuiesc să plece mai departe, la lucru, în Irlanda, în vreme ce comunităţile venite din Cehia şi Slovacia sunt mult mai stabile. În Glasgow, aproximativ 350 de copii de etnie romă urmează cursurile şcolii primare, iar în şcoala secundară sunt înscrişi 190 de copii. Etnicii romi din Glasgow lucrează, în special, în industria alimentară, în salubritate, în spălătoriile de maşini sau se ocupă cu reciclarea metalelor.
În Edinburg, toţi cei 200 de etnici romi sunt originari din România. Dintre aceştia, 60 sunt copii de vârstă şcolară, care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ. În perioada mai-septembrie, familiile călătoresc, dar se reîntorc o dată cu începerea şcolii. Romii din Ediburg se ocupă cu reciclarea metalelor, vânzarea de maşini la mâna a doua şi colectează haine vechi, pentru a le revinde în târguri specializate.
Etnicii romi din oraşul Falkirk, în număr de 20, sunt originari din Slovacia şi Ungaria. Ei lucrează ca hamali în supermarketuri, în spălătorii de maşini şi la salubritate.
Cei 50 de etnici romi din Aberdeen provin din România şi se ocupă în special cu vânzarea de diferite produse sau cu reciclarea metalelor.
În North Lanarkshire locuiesc 60 de romi, originari din România. Femeile rămân cu copiii, care merg la şcoală, în vreme ce bărbaţii pleacă să lucreze în altă parte, de obicei în Franţa.
În Fife locuiesc 60 de etnici romi, din care cei mai mulţi au venit din România. Ei trăiesc din vânzarea de jucării şi colectarea de fier vechi.