Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Designeri români - în licitaţiile Goldart

Publicat in Curierul, luni 28 octombrie 2013 ·

Licitaţia din 7 noiembrie a Casei Goldart consacră un spaţiu important şi creaţiei designerilor români – tineri, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti (UNARTE) sau artişti consacraţi. Astfel, alături de lucrări de artă plastică, pictură, grafică, desen, semnate de reprezentanţi de marcă ai artei româneşti, vor fi supuse licitaţiei: piese de mobilier, obiecte strict decorative sau/şi funcţionale semnate de cunoscutul designer Alexandru Ghilduş, obiecte din ceramică sau porţelan pictat, accesorii vestimentare, genţi (din piele sau catifea) corpuri de iluminat create de către designerii Anca Vintilă, Oana Boboc, Mădălina Teler, Eugeniu Petre Popescu, Anca Fetcu şi Dragoş Motică. Preţurile de evaluare ale pieselor, care se remarcă prin ingeniozitate şi bun gust, sunt cuprinse între 20 şi 1.500 de euro. Acestea.vor.fi expuse alături de cele peste 70 de loturi (reprezentând artă plastică) ale Casei amintite, la Hotel Marshal Garden (Calea Dorobanţi 50 B) - miercuri, 6 noiembrie, între orele 11.00 - 21.00, şi joi, 7 noiembrie, între orele 11.00 - 18.00,.licitaţia urmând să aibă loc începând cu ora 19.00. Cel mai mare preţ de estimare aparţine lucrării ”Transparenţa cuvintelor”,.o piesă din cristal şlefuit şi sticlă optică, semnată de Alexandru Ghilduş - 1.200 -1.500 euro,.urmată de lucrarea lui Dragoş Motică.”She” Lamp.(Lampa ”Ea”) – un corp de iluminat din corian şi led (imaginând.o variantă sculpturală a unei siluete feminine, a unei sirene): 900 -1.000 euro.

Pictura ”Flori” de Tonitza - estimată.la 30.000 de euro

Între lucrările de artă plastică semnate de maeştrii artei româneşti, precum Tonitza,.Iser,.Petraşcu, Baba, cele mai mari preţuri de estimare aparţin picturilor:.”Flori”.şi.”Nalbe”, ambele în ulei pe carton, semnate de Nicolae Tonitza: 28.000-30.000 de euro, respectiv 15.000-20.000 de euro, urmate de portretul în ulei

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute

News.ro acum o ora
Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Trump vrea parada militară de ziua lui. Casa Albă neagă informațiile

Mediafax acum o ora
Informațiile referitoare la organizarea unei parade militare pentru aniversarea armatei americaneau apărut inițial în publicația Washington City Paper, raportând că parada ar urma să aibă loc pe 14 iunie. Tot pe 14 iunie este și ziua de naștere a lu

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum 2 ore
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

FOTO & VIDEO! Tragedie la Botoșani. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu

Botosani News acum 3 ore
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa unde locuia. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Românești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au depl

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum 3 ore
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°