Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, la Galaţi, unde a participat la conferinţa „Dunărea – Perspective de dezvoltare”, că îmbunătăţirea navigabilităţii pe Dunăre şi dezvoltarea capabilităţii intermodale în fiecare port sunt prioritare pentru ministerul pe care îl conduce.
„Este prioritar pentru minister şi pentru mine personal, proiectul de îmbunătăţire a navigabilităţii pe Dunăre, în aşa fel încât să o folosim la capacitatea reală, dar şi dezvoltarea capabilităţii intermodale în fiecare port de-a lungul Dunării, conectivitatea pe care putem să o realizăm din fiecare port pe feroviar şi pe rutier în aşa fel încât să putem dezvolta nu doar transportul pe Dunăre ci şi fiecare oraş în parte, fiecare port în parte, să putem crea locuri de muncă, să putem să dezvoltăm economic aceste centre, în aşa fel încât Coridorul 7 transport să devină competitiv”, a declarat Mănescu.
Prin Strategia Dunării, pentru care a alocat un buget de 10 miliarde de euro, 1,3 miliarde de euro revin Românei, bani pe care ţara noastră îi poate cheltui în perioada 2014-2016. Din bugetul alocat României prin instrumentul european de finanţare „Conectarea Europei”, Ministerul Transporturilor intenţionează să repartizeze 750 de milioane de euro pentru proiectul integrat de transport pe Dunăre. România trebuie să depună în 2014 proiecte pentru obţinerea de finanţări europene menite să conducă la dezvoltarea porturilor dunărene, dar şi la conectivitatea acestora la infrastructura rutieră şi feroviară europeană. Astfel, porturile dunărene vor deveni centre intermodale. Potrivit ministrului Transporturilor, Strategia Dunării nu urmăreşte doar creşterea traficului de mărfuri pe Dunăre, ci şi posibilitatea preluării acestor mărfuri pe alte căi, rutiere şi feroviare.
În acest context, la nivelul Ministerului Transporturilor se analizează diverse proiecte de dezvoltare a