Japonia a trimis în acest sfârşit de săptămână avioane de luptă pentru survola teritoriul ţării sale timp de 48 de ore drept răspuns la zborurile efectuate de patru avioane militare chineze deasupra apelor internaţionale din jurul Arhipelagului Okinawa, lângă insulele revendicate de conducerile de la Beijing şi de la Tokyo, potrivit presei japoneze, citată de AFP.
Prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, a declarat că armata nu trebuie să tolereze „utilizarea forţei pentru schimbarea stării de fapt” din regiune, potrivit declaraţiei realizate de administraţia de la Tokyo pentru a critica politica „expansionistă” a Chinei a mărilor din jur.
Aparatele militare japoneze au zburat în jurul statului asiatic vineri şi sâmbătă, drept răspuns la avioanele chineze care au survolat spaţiul dintre insula principală din Okinawa şi Insula Miyako, informează agenţiile de presă Jiji Press şi Kyodp News.
Ministerul Apărării nipon nu a făcut comentarii până în prezent privind situaţia tensionată.
Ministrul Apărării din China, Geng Yansheng, a răspuns prin sfătuirea conducerii de la Tokyo „să nu subestimeze voinţa şi determinarea armatei chineze, aceasta fiind gata să protejeze suveranitatea teritorială a Chinei”
Într-un interviu acordat pentru Wall Street Journal sâmbătă, prim-ministrul japonez a subliniat că ţara sa este gata să înfrunte China dacă aceasta alege să recurgă la forţă pentru a-şi urma interesele. „Unii se tem că statul chinez încearcă să schimbe statu quo prin forţă, mai degradă decât prin forţa dreptului. Dar dacă statul chinez alege să urmeze acest drum, atunci acest lucru nu se va termina sub formă paşnică”, a declarat acesta pentru cotidianul american.
„Dacă Japonia recurge la măsuri care urmăresc doborârea avioanelor, acest lucru este o provocare serioasă pentru noi, un act de război. Vom lua măsuri decisive pentru a lovi înapoi”, a