Conform ziuadecj.ro, Crin Antonescu a sosit pe aeroportul Cluj alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, de ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, şi de ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană. Conforgm ziuadecluj.ro, Delegaţia sosită din Capitală a fost huiduită de o parte din cei prezenţi, la coborârea din aeronavă, cât şi pe traseul până la Garda de onoare. Preşedintele Senatului a salutat garda de onoare şi a asistat la intonarea imnului naţional al României.
De altfel, ziarele din Cluj-Napoca scriu că evenimentul a fost un fiasco. "Inaugurarea noii piste de 2.100 de metri a fost un fiasco din punct de vedere organizatoric. Nici măcar unul dintre punctele înşirate pe ordinea de zi nu a fost respectat, politicienii au făcut conferinţe ad-hoc după bunul plac, iar Crin Antonescu, preşedintele PNL s-a îmbufnat şi a refuzat să mai vorbească. Mai mult, cel mai aşteptat personaj al întregului eveniment, prim-ministrul Victor Ponta, a fost şi marele absent al inaugurării", scrie ziardecluj.ro
foto: ziardecluj.ro .
Conform ziuadecj.ro, Crin Antonescu a sosit pe aeroportul Cluj alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, de ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, şi de ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană. Conforgm ziuadecluj.ro, Delegaţia sosită din Capitală a fost huiduită de o parte din cei prezenţi, la coborârea din aeronavă, cât şi pe traseul până la Garda de onoare. Preşedintele Senatului a salutat garda de onoare şi a asistat la intonarea imnului naţional al României.
De altfel, ziarele din Cluj-Napoca scriu că evenimentul a fost un fiasco. "Inaugurarea noii piste de 2.100 de metri a fost un fiasco din punct de vedere organizatoric. Nici măcar unul dintre punctele înşirate pe ordinea de zi nu a fost respectat, politicienii au făcut conferinţe ad-hoc d