Mii de oameni din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Ungaria au participat, duminică, în judeţul Covasna, la "Marele marş al secuilor", manifestare programată să se desfăşoare pe o distanţă de 54 de kilometri de-a lungul DN 11.
La manifestare au venit din Ungaria și reprezentanţii Uniunii Mondiale a Maghiarilor cu două autobuze, având asupra lor steaguri de mari dimensiuni ale catalanilor, bascilor, şi cel secuiesc. Agenția Agerpres transmite că printre participanți s-au aflat și persoane îmbrăcate în uniforme ale Gărzii Maghiare, organizație interzisă în Ungaria, dar și membri ai ''Mișcării Tinerilor din 64 de Comitate", al cărei nume face trimitere la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari și care luptă pentru revizuirea Tratatului de la Trianon. Numărul participanților a fost estimat la 15.000, în timp ce reprezentanţii CNS susţin că numărul lor a depăşit 100.000. La marș au fost aduși și foarte mulți copii.
Secuii au cerut, ca de obicei, autonomie. Aceștia au purtat pancarte cu mesaje în maghiară, română și engleză, cum ar fi "Autonomie pentru Ținutul secuiesc", "Vrem autonomie, nu independenţă", "Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României", "România este şi ţara noastră", "Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă".
UPDATE "Marele marş al secuilor" s-a încheiat după ce participanții au format un lanţ uman pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, iar preşedintele CNS, Izsák Balázs, a citit o proclamaţie.
Potrivit proclamaţiei, citate de agenția Mediafax, maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc, cer ca secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc şi îşi "reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autor