Mai multe clinici au fost acuzate recent de decontarea de servicii fictive, un semnal de alarmă cu privire la alocarea deficitară a banilor către sistemul privat. Cea mai bună dova­dă? Calculele Capital arată că 10% din clinicile private supraviețuiesc exclusiv de pe urma fondurilor virate de CNAS

Începutul anului 2013 a adus o declarație-șoc a ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu: de la 1 martie, finanțarea spitalelor private din fondurile CNAS urma să fie sistată, pentru ca spitalele publice să aibă acces la un buget cu aproximativ 10% mai mare. Nicolăescu spunea atunci că cine îşi dezvoltă o afacere privată „nu şi-o face pe banul public“, iar managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe „ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă“. Declarație hazardată din partea oricui cunoaște chiar și superficial sistemul sanitar public autohton.

Din capul locului, trebuie precizat că faptul că statul le oferă pacienților varianta tratării în clinici private, capabile să ofere clienților tehnologii mai noi și un mediu mult mai civilizat decât unitățile sanitare publice, nu este deloc de blamat. Motiv pentru care revista Capital a amendat în mod repetat tentativele ministrului Nicolăescu de „etatizare“ a fondului național de asigurări de sănătate. Măsura este absurdă, mai ales când vine vorba de programele naționale de sănătate: cunoscând condițiile mizere din majoritatea spitalelor, ar fi cel puțin cinic ca pacienții supuși dializei sau tratamentelor oncologice să fie obligați să suporte procedurile într-un mediu insalubru, când astăzi au șansa de a le efectua în clinici private care, pentru bani mai puțini primiți de la Casa de sănătate, oferă condiții luxoase, liniște, ba chiar și tratament psihologic. Michael Schenker este profesor universitar și medic în cadrul cen