Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nicoară ne-a câştigat meciul cu Gaz Metan”

Publicat in Bihor Online, duminică 27 octombrie 2013 ·

Scris de Gavriul Nuțiu - Baschetbaliştii orădeni n-au prins o zi prea bună în partida cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a V-a a Ligii Naţionale, dar au obţinut cu toate acestea o victorie la limită, scor 77-76. A fost un meci pe muchie de cuţit, cu un final incandescent, decis în ultimele secunde de joc.

Partida a fost deosebit de echilibrată pe toată durata ei, cele două protagoniste succedându-se la conducere de-a lungul celor patru sferturi. Primul sfert s-a încheiat la egalitate, scor 18-18, dar medieşenii au condus cu două puncte la pauză, scor 39-41. În sfertul trei, oaspeţii şi-au conservat avantajul, scor 56-58 şi totul urma să se decidă în ultimul sfert. Animaţi de inepuizabilul Nicoară, care şi-a tras realmente echipa după el, orădenii au încercat să treacă la conducere în sfertul patru, dar tot medieşenii s-au aflat mai mult în avantaj. Istoria meciului s-a scris în ultimele două minute. Gaz Metan a condus în minutul 39 prin coşul lui Kemp, scor 73-74, dar Franklin a marcat pentru 75-74, când mai erau 32 de secunde de joc. Acelaşi Kemp a pătruns de unul singur şi a introdus mingea în coş pentru 75-76, cu 13,8 secunde înainte de final. Căpitanul orădenilor şi-a asumat responsabilitatea de a gestiona ultimul atac, reuşind să marcheze după o pătrundere spectaculoasă, înscriind coşul izbăvitor al victoriei în penultima secundă, scor 77-76!

CSM Oradea se impune astfel la limită, după un meci în care au ieşit la rampă doi jucători: Titus Nicoară, coşgeterul şi MVP-ul întâlnirii, cu nu mai puţin de 24 de puncte marcate, respectiv William Franklin, cel care a decis victoria, prin reuşitele sale din ultimul minut. „Nicoară ne-a câştigat meciul”, a afirmat după partidă antrenorul Cristian Achim. Ceilalţi jucători orădeni nu au prea convins, dar totul e bine când se termină cu bine. CSM Oradea îşi trece în cont cel de-al patrulea succes din primele cinci

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°