Social-democraţii (CSSD) se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ anticipat din Cehia, fiind urmaţi de populiştii din cadrul ANO şi de comunişti (KSCM), conform rezultatelor oficiale finale.
Potrivit rezultatelor finale, formaţiunea CSSD a obţinut 20,45%, Noua Mişcare (ANO), înfiinţată în 2011 de influentul om de afaceri Andrej Babis 18,65%, iar comuniştii (KSCM) 14,91%.
Alte patru formaţiuni au depăşit pragul electoral de 5%: TOP 09 (11,99%) şi ODS (de dreapta) cu 7,72%, creştin-democraţii KDU-CSL (centru-dreapta) cu 6,78% şi partidul populist Usvit (Zorii Democraţiei Directe), condus de omul de afaceri de origine niponă Tomio Okamura, cu 6,88%.
“Rezultatul nu este cel pe care îl aşteptam”, a declarat liderul CSSD Bohuslav Sobotka. El urmărea un rezultat de aproximativ 30% ceea ce i-ar fi permis să formeze un guvern minoritar susţinut tacit de comunişti. “Negocierile vor fi dificile, un guvern minoritar precum şi un guvern de coaliţie figurează printre variante”, a adăugat el.
CSSD şi KSCM au obţinut împreună doar 83 de locuri în cadrul Camerei inferioare formată din 200 de aleşi, sub majoritatea aşteptată.
În plus, conform lui Babis, ANO nu caută să intre în guvern: “Nu vrem să întrăm la guvernare, vrem mai ales să impunem legi importante în Parlament”, a declarat el înainte de a exclude formal orice cooperare cu KSCM şi partidele de dreapta ODS şi TOP 09.
Analiştii politici au semne de întrebare referitoare la configuraţia viitoarei coaliţii guvernamentale care ar trebui să înlocuiască guvernul tehnocrat condus de economistul Jiri Rusnok, instalat în iunie după căderea Cabinetului de centru-dreapta al premierului Petr Necas, criticat pentru măsurile de austeritate şi afectat de o serie de scandaluri.
Bohuslav Sobotka, liderul CSSD, spera la un rezultat în jurul a 30%, care i-ar fi permis să formeze un guvern minorit