Deşi sunt ani grei pentru români, când pierderea locului de muncă nu mai reprezintă un lucru neobişnuit, în schimb un post nou se poate ivi de-abia după luni sau ani de zile, agricultura, considerată un domeniu cu potenţial fantastic, încă nu atrage. Se vede în statisticile diverselor instituţii care administrează acordarea fondurilor europene, se vede în luările de poziţie ale sindicaliştilor şi, de curând, în cel mai recent raport pe agricultură al Comisiei Europene. Conform acestuia, România şi Bulgaria, ţări care au intrat cu drepturi depline în competiţia europeană în urmă cu şase ani, înregistrează constant scăderi mari în privinţa forţei de muncă din agricultură. Concret, sunt scăderi de 8,9% pe an, faţă de media europeană de 5,2%.

Până la un punct, scăderea populaţiei ocupată în agricultură nu e neapărat un lucru rău. Tehnologia avansează, poate trecem mai repede de la aratul cu calul, la pluguri de ultimă generaţie. Şi totuşi, acesta să fie adevărul? Categoric, nu doar asta! Suprafeţe destul de mari rămân în grija unui număr foarte mare de fermieri, deşi în aceeaşi perioadă au apărut şi marii fermieri, care au cumpărat sau arendat suprafeţe considerabile. Proprietarii români îmbătrânesc, cei aflaţi la vârsta a doua se chinuie cât mai pot cu un loc de muncă prin oraş şi încearcă să nu se îndepărteze de visul de a-şi vedea copiii studenţi, în timp ce tinerilor nu prea le dă inima ghes să se întoarcă la sat, nici chiar atunci când nu au variante.

În timp ce Irlanda şi Malta raportează creşteri în domeniul forţei de muncă în agricultură, în plină concordanţă cu creşterea numărului de ferme, românii nu prea ştiu încă ce să facă. Se apucă de mici proiecte, care le aduc 1.500 euro anual, renunţă şi la acestea când sarcinile se înmulţesc sau ajung la termen. Experimentează noi culturi, renunţă după un an, doi, în care n-au reuşit să se