Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport ONU: Cel mai mare număr de refugiaţi din ultimele două decenii

Publicat in Adevarul, duminică 27 octombrie 2013 ·

ONU a anunţat în cel mai nou raport al său că a fost înregistrat cel mai mare număr de refugiaţi din ultimii 19 ani. Mii de azilanţi, în majoritate proveniţi din Afganistan şi Orientul Mijlociu, fac anual călătorii periculoase prin Oceanul Indian în drum spre Indonezia sau Australia, precum şi spre Europa. Ei sunt în căutarea unei vieţi noi, departe de război, instabilitate politică, dar mai ales de sărăcie.

Fluxul masiv al azilanţilor este o problemă foarte actuală atât în Indonezia, cât şi în Australia, în special din cauza faptului că Indonezia nu a semnat Convenţia ONU privind statutul refugiaţilor, din 1951, şi nu este nevoită să accepte refugiaţi. Azilanţii plătesc mii de dolari călăuzelor pentru o călătorie riscantă spre Insula Crăciunului.

Mulţi refugiaţi din statele africane, precum Eritrea sau Somalia plătesc de asemenea mii de dolari traficanţilor de oameni pentru a-i ajuta să ajungă în Europa prin Marea Mediterană, de cele mai multe ori în bărci supra-aglomerate care se scufundă,în apele agitate, făcând sute de victime.

Duminică, autorităţile italiene au interceptat un vas cu 800 de imigranţi care încercau să traverseze Mediterană, în timp ce liderii europeni se întâlniseră la Bruxelles pentru a discuta problema.

Fenomenul a atras atenţia întregii lumi după seria de incidente petrecute în Marea Mediterană, în care şi-au pierdut vieţile sute de imigranţi.

Oficialii ONU au declarat că noul val de imigranţi care intră în Europa a crescut semnificativ din cauza fluxului masiv de sirieni care părăsesc ţara natală distrusă de războiul civil.

Mulţi dintre imigranţii salvaţi recent dintr-o barcă naufragiată care avea la bord peste 250 de pasageri erau sirieni. Italia şi Malta, cele mai afectate de invazia imigranţilor, sunt ţările care au cerut Uniunii Europene să creeze o strategia pentru asistenţă în cazul acestui fenomen. Au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum o ora
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Decizia de eliberare condiționată a Elenei Udrea a fost contestată

HotNews acum 3 ore
Decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea a fost contestată de Direcția Națională Anticorupție, conform unor surse judiciare citate de Agerpres. Judecătoria Ploiești a decis marți că Elena U

Cod galben de caniculă în aproape jumătate de țară. Valul de căldură se extinde de vineri / HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri un cod galben de caniculă valabil pentru jumătatea de vest a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, potrivit meteorologilor. Atenţionarea meteorologică cod g

Garda Naţională de Mediu și IGSU vor controla toate depozitele de deşeuri municipale din ţară / Vor fi verificate condiţiile de stocare şi identificaţi factorii de risc ecologic

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, a anunţat că instituţia pe care o conduce va controla toate depozitele municipale din ţară, împreună cu Inspectoratul General pentru Sit

Directorul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, trimis în judecată de DNA alături de doi angajaţi ai Autorităţii Vamale Române, pentru luare de mită

News.ro acum o ora
Directorul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi favorizarea faptuitorului, alături de doi angajaţi ai Autorităţii Vamale Române. În acelaşi dosar erau anchetaţi şi alţi funcţionari

Noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este internat de peste trei săptămâni

HotNews acum 4 ore
Fostul președintele Ion Iliescu este conștient și stabil cardiac, a anunțat miercuri dimineață Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu. „Pacientul este conștient și stabil cardiac, dar, pe fondul instalării semnelor de oboseală a muscul

Călin Georgescu, prezent la Poliție pentru semnarea controlului judiciar. A fost întâmpinat de susținători cu flori

Ziua Constanta acum 56 minute
Călin Georgescu s-a prezentat miercuri, 2 iulie 2025 la Poliție pentru semnarea controlului judiciar, însă a refuzat să facă vreo declarație, relatează stiripesurse.ro. În ciuda faptului că a primit flori din partea susținătorilor adunați în fața in

Ilie Bolojan a stabilit oficial cu ce se vor ocupa cei cinci vicepremieri

HotNews acum 21 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a decis care sunt atribuțiile celor cinci vicepremieri din cabinet. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Dintre cei cinci, doar doi au și portofolii de ministru. Ei vor gestiona ministerele care le-au r

Video Doi adolescenți susțin că au filmat pantera neagră în Teleorman. Ce spun specialiștii

Adevarul acum 46 minute
Doi adolescenți au alertat autoritățile după ce au văzut un animal misterios în județul Teleorman. Jandarmii nu au găsit urme, dar imaginile transmise de martori par să confirme prezența unei feline mari.

888 vine la Neversea Kapital!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 iulie 2025, 12:46 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2025 12:46 888.ro anunță cu mândrie continuitatea parteneriatului cu Neversea, venind la prima ediție a Neversea Kapital, primul festival de muzică urbană de am

Vremea

București
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

19°/32°
vin.

22°/36°
sâm.

22°/34°
Iasi
acum

27°
mie.

14°/28°
joi

16°/31°
vin.

18°/33°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

11°/30°
joi

16°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

14°/34°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°
sâm.

18°/32°