Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesiune la Târgu-Jiu: Au recreat atmosfera de acum 75 de ani

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 28 octombrie 2013 ·

Domni şi domniţe în ţinute de gală, militari şi autorităţi publice, dar şi zeci de târgujieni curioşi au luat parte ieri la o procesiune dedicată împlinirii a 75 de ani de existenţă a Căii Eroilor. Evenimentele au avut loc duminică la Poarta Sărutului a lui Constantin Brâncuşi, iar întreg alaiul a pornit pe jos spre Coloana Infinitului.

Târgujienii aflaţi la plimbare ieri prin Parcul Central au crezut pentru o clipă să s-au întors în zilele lui Brâncuşi. Autorităţile locale au vrut să recreeze momentul în care, acum 75 de ani, marele sculptor lăsa lumii întregi operele de pe Calea Eroilor. Acţiunea a început la ora 12.00, în prezenţa oficialităţilor, dar şi a zeci de curioşi.

Profesorul Gheorghe Nichifor a ţinut o scurtă lecţie de istorie. „În 1916, luptele din Valea Jiului, eroismul gorjenilor noştri, al soldaţilor care s-au bătut aici pentru a-şi apăra patria, a reprezentat principalul motiv al chemării lui Constantin Brâncuşi, din capitala Franţei, aici în oraşul său de baştină. Realitatea face ca în jurul nostru să se găsească obiective extrem de importante care amintesc de tumultul acelor ani, precum podul de peste Jiu şi sediul Centrului Brâncuşi”, a declarat profesorul Gheorghe Nichifor. Domni şi domniţe, soldaţi şi preoţi

Aproximativ 20 de tineri au recreat atmosfera de acum 75 de ani. Fetele au purtat rochii din mătase şi pălării, iar băieţii au venit îmbrăcaţi în frac şi papion. Soldaţii au pornit alături de reprezentanţii autorităţilor publice în sunet de fanfară spre Coloana Infinitului. Din alai au făcut parte şi mai mulţi preoţi, exact ca atunci când Brâncuşi ne-a lăsat Calea Eroilor.

Domni şi domniţe în ţinute de gală, militari şi autorităţi publice, dar şi zeci de târgujieni curioşi au luat parte ieri la o procesiune dedicată împlinirii a 75 de ani de existenţă a Căii Eroilor. Evenimentele au avut loc duminică la Poarta Sărutu

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 14 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 9 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°