Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A XXIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Bandă desenată, la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, duminică 27 octombrie 2013 ·

Peste o mie cinci sute de vizitatori au trecut pragul Muzeului de Artă din Constanţa la sfârşitul săptamânii care tocmai s-a încheiat. Cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Bandă Desenată, organizat de Alianţa Franceză din Constanţa în colaborare cu Ambasada Franţei şi Asociaţia Bedefililor din România a fost o reuşită, aşa cum au mărturisit deopotrivă responsabilii manifestării, dar, mai ales, spectatorii pasionaţi de această artă.

Tema din acest an, extrem de generoasă şi incitantă, deopotrivă, „Istoria în imagini”, a prilejuit celor prezenţi o întoarcere la rădăcini, o căutare a originilor care prin desen devin mai apropiate generaţiei de azi, atât de dependentă de latura vizuală. Istoria a prins viaţă, de la războaiele daco-romane la scene haiduceşti sau aventuri ale cazacilor din Dobrogea, fascinând mai ales micii vizitatori. Dintre albumele prezentate la Salon care au urmărit strict tematica amintim albumul lui Radu Oltean „Dacia: Războaiele cu romanii”, autorul prezentând primul volum, „Sarmizegetusa” şi povestind cu emoţie şi pasiune despre descinderile în teritoriu în încercarea de a reconstitui trecutul, de a da viaţă unui întreg pornind de la contemplarea unor rămăşiţe arheologice. Nu putem trece cu vederea prezenţa lui Mihai Timoşenco, grafician şi actor din Ucraina, desenatorul seriei „Cazacii din Dobrogea”, şi a lui Puiu Manu, respectiv Marius Leştaru, care au prezentat, în premieră, expoziţia de planşe originale „Ioniţă Tunsu, haiduc de Bucureşti”. Şi aceştia au împărtăşit publicului din culisele actului de creaţie în cadrul mesei rotunde de sâmbătă, 26 octombrie, moderată de Adrian Cioroianu.

În afara celor amintiţi deja, publicul a avut ocazia să se întâlnească, în dimineaţa de sâmbătă, cu autori români de benzi desenate, care şi-au lansat mai multe albume, au vorbit despre ele şi au oferit autografe: And

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri urgente la Planșeul de sub Piața Unirii

Adevarul acum o ora
Pentru că Planșeul de la Piața Unirii este într-un stadiu avansat de degradare, fiind în pericol de prăbușire, prefectul Mihai Toader a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Vor fi luate mai multe m

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum 51 minute
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Ministrul Mediului anunţă că a finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi în 27 septembrie încep înscrierile

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a anunţat vineri că finalizat pregătirile pentru noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” şi pe 27 septembrie încep înscrierile pentru persoanele fizice. În acest an, sunt alocate 2

Promisiunea făcută de Jens Stoltenberg: ”Ucraina n-a fost niciodată mai aproape de NATO”, uşa este deschisă şi va adera

Ziare.com acum o ora
Ucraina nu a fost niciodată mai aproape de NATO, uşa este deschisă, iar Ucraina va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dă asigurări Jens Stoltenberg, relatează Euronews. ”De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 21 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Amenda uriașă primită de firma de catering care a livrat mâncare unei școli din Mehedinți. „Cineva a vrut să ne facă rău intenționat”

Ziare.com acum o ora
Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, 19 septembrie, potrivit informaţiilor t

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°