Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NSA a ascultat telefonul unui mare demnitar. VEZI despre cine este vorba!

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 27 octombrie 2013 ·

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar fi recunoscut că serviciile secrete americane au interceptat comunicaţiile Angelei Merkel, explicând că nu a ştiut despre această situaţie care ar fi început în 2002, cu trei ani înainte ca Merkel să devină cancelar, afirmă surse citate de publicaţia Der Spiegel. Surse citate de publicaţia Der Spiegel au declarat că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a interceptat telefonul mobil al Angelei Merkel din 2002, operaţiunea fiind încă în desfăşurare cu câteva săptămâni înainte de vizita pe care Barack Obama a efectuat-o la Berlin în iunie. O notă internă din 2010 a Serviciului special pentru interceptări (Special Collection Service – SCS), o divizie a Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), arată că agenţi americani ar monitoriza comunicaţiile din aproximativ 80 de locaţii situate în numeroase ţări, inclusiv în oraşe precum Paris, Madrid, Roma, Praga, Geneva şi Frankfurt. Nu se ştie dacă agenţii americani interceptează conţinutul conversaţiilor telefonice sau doar datele de conectare. Potrivit unei surse guvernamentale germane, Barack Obama i-a prezentat scuze Angelei Merkel în timpul conversaţiei de miercuri, preşedintele SUA argumentând că nu ştia de activităţile de interceptare. Poziţia oficială a Casei Albe sugerează că această ipoteză este adevărată. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Jay Carney, a declarat că “Statele Unite nu monitorizează şi nu vor monitoriza comunicaţiile cancelarului german”, o formulare care nu exclude astfel de activităţi în trecut. Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de serviciile secrete americane. În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări. “Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile s

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 14 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°