Titlul de mai sus invita cel putin doua intrebari: ce inseamna „se reaseaza“ si daca „reasezarile“ sunt de durata. Cateva aspecte merita atentie pentru a incerca un raspuns la prima intrebare.

Este o constatare ca fiecare criza profunda aduce retragere de „ape“ (refluxuri). Acest fenomen s-a vazut si acum in ce priveste miscari de capital si comertul international. Date privind schimburile comerciale arata ca daca 2009 a fost un moment de implozie a comertului mondial, ultimii doi ani sugereaza a modificare de pattern: schimburile comerciale nu merg mai rapid decat PIB-ul mondial (inainte de criza comertul mondial crestea cu dublul vitezei activitatii economice). Cifrele dau munitie tezei ca avem reflectarea unui proces de relocalizare, chiar de oprire a globalizarii. Privind fluxurile financiare, o „fragmentare“ este evidenta si ea se simte in Europa in pofida logicii „pietei unice“ din UE. Vedem cum banci isi privilegiaza pozitii pe pietele de acasa sau proxime, guverne cauta sa protejeze bancile mari (ce prezinta risc sistemic). Fragmentarea, sau „relocalizarea“, axarea pe piete percepute mai sigure, se imbina cu dez-intermedierea financiara, care este indusa de nevoia de insanatosire a bilanturilor. Lecuirea bilantiera inseamna o crestere puternica de rezerve si lichiditati (adesea peste ce cere noul regim Basel III). Se stie ca dezintermedierea a diminuat expunerea bancilor pe economia romaneasca cu cca 5 miliarde euro de la izbuncnirea crizei. Resezarea se vede si in „segmentare“ de piete si discriminare intre firme. Daca in anii precriza am asistat in UE la o tendinta de apropiere a conditiilor de acces la finantare, acum diferentialele au crescut simtitor. Adesea, firme platesc mai mult decat s-ar cuveni din cauza ca fac afaceri in regiuni (tari) confruntate cu probleme de lichiditate si solventa mai complicate. Totodata, IMM-urile sunt vitregite