Pe vremuri, prin 1992, apăruse un ziar cu un titlu de ştampilă naţională: Fraierul român. În paginile lui erau prezentaţi tot felul de marţafoi care se îmbogăţiseră rapid după revoluţie şi începuseră să dea din coate ca săşi facă imagine prin presă.
Erau semnale ale ziariştilor ca românii să nu se lase fraieriţi de nişte oameni ale căror afaceri erau, de multe ori, sub limita legii. Se scria despre oameni cu biografii pătate sau contrafăcute. A fost punctul de plecare spre ceea ce presa avea să numească "milioanrii de carton ai României".
Tot în ziarul "Fraierul român" îşi găseau loc şi texte despre păcăliţii societăţii. Şi atunci, ca şi acum, reprezentanţii instituţiilor statului şi politicienii aveau talentul să-i prostească pe români spre binele şi bunăstarea lor. Cocoţaţi în poziţii cheie, de multe ori cu ajutorul cetăţenilor, ei nu erau fraieri ci ştiau bine să fraierească. Rolul presei era şi este major în a arăta societăţii aceste derapaje. DEX dă ca explicaţie pentru cuvântul "fraier": Persoană care nu poate profita de anumite împrejurări; om nedescurcăreţ; prost.
Am putea accepta că aşa sunt majoritatea românilor, căci se simt prostiţi de politicieni şi de oamenii de afaceri care gravitează în jurul lor, deveniţi încetîncet clienţi ai DNA. Definiţia din DEX ar putea fi însă lărgită, deoarece, în timp, românii au început să reacţioneze, iar termenul de "fraier" s-a lepădat de calificativul "prost" şi a căpătat sensul de "păcălit". Niciunul dintre cetăţeni nu mai acceptă cu resemnarea din trecut să fie păcălit şi o spune răspicat "Nu sunt fraier" sau "Nu mai accept să mă fraierească". De câştigat au cei care aleg să se informeze din mai multe surse şi identifică adevărul cel mai apropiat de realitate, devenind un "fraier conştient". Artizanii acestor practici "de fraiereală" continuă, însă, să le facă...
● PSD, prin Liviu Dragnea, a flutura
