Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce "Ponta-care" nu se compară cu "Obama-care"

Publicat in Romania Libera, duminică 27 octombrie 2013 ·

Profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, crede că reforma autohtonă a sănătăţii ar trebui să se inspire din sistemul austriac, iar alocările de la buget ar trebui să crească treptat, astfel încât în următorii ani să ajungă la 10 la sută din PIB.

Până atunci „Ponta-care“, în care Sănătatea înseamnă 5 procente din PIB nu are nici un element comun cu „Obama-care“, unde bugetul Sănătăţii este de 18 la sută din Produsul Intern Brut al SUA. Irinel Popescu declară că a renunţat definitiv la politică în favoarea activităţii medicale, mai ales că anul acesta Centrul pe care îl conduce a ajuns la 500 de transplanturi.

În ceea ce priveşte scandalul legat de transplantul de rinichi pe care l-a făcut actorul Alexandru Arşinel, profesorul Popescu este de părere că medicii au fost curajoşi atunci când au decis ­să-l opereze la 74 de ani.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spunea recent că Agenţia Naţională de Transplant „funcţionează ca o instituţie birocratică“, „nu progresează“, „nu ţine registrul de transplant“ şi, ca atare, va urma o reorganizare sau poate chiar o desfiinţare. E necesară resetarea acestei instituţii?

I.P.: Dacă ne uităm la rezultatele din acest an în care România a avut cel mai mare număr de donatori din Europa şi în care coordonatorii de transplant, pregătiţi de Agenţia Naţională, au reuşit să obţină astfel de rezultate, cred că mai degrabă ar fi nevoie de întărirea Agenţiei, în condiţiile în care personalul este foarte redus.

Plângerea penală privind transplantul actorului Alexandru Arşinel ar putea redeschide dezbaterea privind etica în acest domeniu?

I.P.: Există mereu dezbateri de acest fel; în acest caz, până la verdictul justiţiei cred că trebuie să ne abţinem de la comentarii. Pe de altă parte, eu sunt convins de profesionalismul colegilor de la Cluj. În Români

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 10 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 9 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 13 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 7 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 7 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 10 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

18 iunie – Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuințe

Ceahlaul acum 12 ore
Ziua de 18 iunie este dedicată prevenirii furturilor din locuințe, fiind marcată la nivel european printr-o campanie de conștientizare a riscurilor și soluțiilor pentru protejarea proprietății personale. Furturile din locuințe continuă să afecteze u

FCU Craiova nu a primit licența pentru Liga 2

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FRF . Pe listă nu se regăsește , echipa patronată de Adrian Mititelu. Conducătorul clubului a declarat ieri că nu a depus dosarul pentru licențiere, dar FRF „nu va avea curaj” să nu le ofere licența. Aștept Federația să vedem dacă are curajul să spu

Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţis

Vremea

București
acum

21°
joi

20°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

17°
joi

17°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°