Art. 2 din Legea functionarilor publici nr. 188/1999 defineste functia publica

ca ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite în temeiul legii, în

scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia

publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative

autonome. Potrivit alineatului 2 al aceluiasi text de lege, functionarul public

este persoana numita, în conditiile legii, într-o functie publica.

În sensul art.2 alin.2 din Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali,

alesii locali, în sensul prezentei legi, sunt consilierii locali si consilierii

judeteni, primarii, primarul general al municipiului Bucuresti, viceprimarii,

presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene.

Conceptul de functionar public comporta o serie de acceptiuni ce pornesc de

la un înteles restrâns al termenului, întâlnit în dreptul administrativ, pâna la un

sens larg al acestuia, ce se desprinde din analiza dispozitiilor penale.

Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, act normativ ce

reglementeaza regimul juridic general al functiei publice, întelege prin

notiunea de functionar public doar acea persoana care dispune de

prerogativa de putere publica si care îsi îndeplineste sarcinile de serviciu la o

autoritate sau institutie publica din cadrul administratiei centrale sau locale.

Prerogativa de putere publica se constituie, în acest caz, într-un element

esential de identificare a functionarului public. Alt sens al notiunii, de data

aceasta mai extins, este prezentata în art.147 Cod penal.

În sensul dispozitiilor penale, prin functionar public si functionar este avuta în

vedere o categorie foarte larga de persoane, de la cele ce exercita atributii

ale puterii executive, legisl