Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 10.000 de maghiari participă la "marele marş al secuilor" pentru autonomie. Un tren cu 1.000 de manifestanţi s-a defectat. UPDATE

Publicat in Gandul, duminică 27 octombrie 2013 · ·

Aproape 10.000 de maghiari participă, la această oră, la "Marele marş al secuilor", manifestarea fiind sprijinită de toate organizaţiile politice şi civice maghiare, precum şi de biserici. Organizatorii se aşteaptă ca numărul de participanţi să ajungă la 150,000.

Consiliul Naţional Secuiesc organizează acest protest faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern şi pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Evenimentul se desfăşoară în judeţul Covasna, fiind organizat simultan în 11 localităţi şi la o intersecţie de pe Drumul Naţional 11.

Potrivit organizatorilor, protestatarii ar urma să se adune în localităţi şi la intersecţia de la Reci, pentru a forma ulterior un lanţ viu de 54 de kilometri, între comunele Breţcu şi Chichiş.

La ora începerii manifestării, pe traseu ieşiseră, potrivit organizatorilor în jur de 10.000 de oameni. Printre participanţi se află şi câteva zeci de membri ai "Noii gărzi maghiare", organizaţie paramilitară apropiată Jobbik.

Noua Dreaptă din România a anunţat că se va deplasa pe traseu cu steaguri tricolore.

Harta cu localităţile unde se va forma lantul uman

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, patru drapele secuieşti de câte 250 de metri lungime şi doi metri lăţime au fost confecţionate pentru acest eveniment.

La marş vor fi prezenţi şi lideri ai UDMR, printre care şi preşedintele Kelemen Hunor şi vicepreşedintele politic Borbely Laszlo, precum şi mai mulţi parlamentari.

"Vin oameni din mii de localităţi din Ardeal la această manifestare, de exemplu din Miercurea Nirajului vor veni 180 de oameni la Breţcu, sub conducerea domnului primar de acolo", a spus Tamas.

El a adăugat că UDMR Covasna a comandat 3.000 de steaguri secuieşti de dimensiuni mai mici şi că se confecţionează şi patru steaguri de dimensiuni mari, de câte 250 de metri lungime şi doi metri lăţime,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 42 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°