Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sătul să mai aştepte, un orăşel norvegian şi-a creat propriul soare

Publicat in Curierul, marți 29 octombrie 2013 ·

Sătui să fie tot timpul la mâna naturii, locuitorii unui oraş din Norvegia s-au hotărât să aducă mai des lumina soarelui în casele lor cu ajutorul unor panouri cu oglinzi care să capteze lumina soarelui.

Locuitorii din oraşul Rjukan, din Telemark, Norvegia, se bucură cum pot de fiecare rază de soare care ajunge la ei. Acest lucru se întâmplă din cauză că localitatea este situată într-o vale, la bazele munţilor abrupţi, unde astrul ajunge să lumineze foarte puţin, mai ales între lunile septembrie şi martie, potrivit Mnn.com. Astfel, cei aproximativ 3.400 de locuitori prind doar câteva ore de lumină şi de căldură pe tot parcursul zilei.

Pentru a prelungi acest interval, Consiliul municipal a suspendat trei oglinzi-gigant pe unul din versanţii muntelui, care să reflecte lumina soarelui în piaţeta din faţa primăriei. Folosindu-se de puterea solară, oglinzile hi-tech sunt proiectate în aşa fel încât să urmărească mişcările soarelui pe cer pe tot parcursul zilei.

Trei oglinzi uriaşe, cunoscute sub denumirea de "heliostate", aduse cu elicoptere la 450 de metri deasupra oraşului şi montate pe o parte a muntelui, vor proiecta lumina soarelui în valea în care se află Rjukan. Mai exact, în piaţa urbei.

Cu toate acestea, ideea nu este una nouă. A fost pentru prima oară sugerată acum 100 de ani de către un muncitor de la centrala hidroelectrică, dar pe atunci nu dispunea din păcate de toate materialele necesare construcţiei. În 2006, un proiect similar a fost instalat cu succes în satul Viganella din nordul Italiei. O delegaţie norvegiană a mers atunci în vizită în Peninsulă pentru a vedea cum s-a transformat viaţa locuitorilor, şi membrii ei au fost impresionaţi de ce au văzut.

După cinci ani de discuţii, Consiliul oraşului Rjukan a fost de acord să investească 5 milioane de coroane (544.000 de lire sterline), pentru a construi celebrele ogli

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 44 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 48 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum 2 ore
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 42 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°