Scris de Dan Birta - Lucrările efectuate şi nedecontate bagă firmele bihorene în insolvenţă.
În primele nouă luni ale anului 2013, nu mai puţin de 1.206 societăţi comerciale din Bihor au intrat în insolvenţă, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cifra este cu 20,48% mai mare decât în perioada similară din anul 2012.
Cu 1.206 firme intrate în insolvenţă, judeţul Bihor se află pe locul doi pe ţară, după Bucureşti – 2.593 de firme intrate în insolvenţă.
La nivel naţional, în perioada ianuarie – septembrie 2013, au intrat în insolvenţă 20.220 de firme, cu 5,76% mai multe decât în perioada de referinţă, când au intrat în insolvenţă 19.118 societăţi comerciale.Ce spun oamenii de afaceri?
Ioan Mintaş, primvicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi din România (CNIPMMR) este de părere că această cifră se datorează lipsei de lichidităţi a firmelor. „Sunt multe firme care au efectuat diferite lucrări şi sunt în incapacitate de plată pentru că nu au primit banii pentru aceste lucrări. Faţă de alte judeţe, în Bihor investiţiile în infrastructură sunt foarte mici”, a precizat Ioan Mintaş.
În ceea ce priveşte noul Cod al Insolvenţei, primvicepreşedintele CNIPMMR spune că are şi o parte bună, dar partea cea mai proastă este că s-a redus termenul de reorganizare de la trei ani la un an. „Reducerea perioadei de reorganizare de la trei ani la un an nu este bună şi multe firme vor intra în faliment. În alte ţări această perioadă este mai mare, Germania – 10 ani. În altele nici nu există – SUA”, a declarat Ioan Mintaş.
De aceeaşi părere este şi Mina Giurea, directorul economic al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor. „În primul rând, societăţile care au lucrări cu statul nu şi-au decontat lucrările. Firmele s-au bazat pe acesi bani, sute de mii de lei pe care trebuiau să-i primească de la