Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Reșița începe acordarea ajutoarelor pentru încălzire

Publicat in Ziua de Vest, luni 28 octombrie 2013 ·

Aflați de ce documente aveţi nevoie pentru a intra în posesia banilor

Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Reșița anunţă că, în perioada 28 octombrie – 20 noiembrie vor fi preluate de la cetăţeni cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică precum şi combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 octombrie 2013 – 31 martie 2014, se arată într-un comunicat remis redacției. Beneficiarii - familiile şi persoanele singure din municipiul Reşiţa al căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei - se pot prezenta la ghişeele Direcţiei de Asistenţă Socială (strada Libertăţii nr. 18-22). Programul de lucru este de luni până joi, între orele 8:00 şi 16:00, şi vineri, în intervalul orar 8:00-13:30. Pe lângă cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, sunt necesare următoarele acte: factura de gaz/factura de energie electrică (cu excepţia celor care utilizează lemne sau combustibili petrolieri); copie după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei (B.I. sau C.I. cu adresa pentru imobilul pentru care se solicită ajutorul, respectiv certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani); copie xerox după actul de proprietate, certificat de moştenitor/contract de vânzare-cumpărare/contract de închiriere/contract de donaţie/contract cu clauză de abitaţie/contract de comodat/contract de întreţinere sau împuternicire notarială din partea proprietarului din care să rezulte acordul acestuia privind solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Mai este nevoie de copie xerox după talonul autoturismului/carte de identitate a autoturismului; adeverinţă de la Asociaţia de locatari/proprietari în care se certifică nominal persoanele care locuiesc şi sunt înscrise în cartea de imobil sau chitanţa privind plata gunoiului menajer, eliberată de S.C.

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 32 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°