"Primele cereri de oferta au venit la inceputul lunii octombrie, iar rezervarile au inceput sa se concretizeze si o saptamana mai tarziu. Anticipam ca numarul cererilor va creste semnificativ in urmatoarele saptamani. Este de remarcat ca procesul de cautare a inceput cu cateva saptamani mai devreme decat in anii trecuti, ceea ce inseamna ca persoanele care se ocupa de organizare au inteles ca vorbim despre o cerere semnificativa ce vizeaza un interval de timp limitat, respectiv primele trei saptamani din luna decembrie", a declarat Dragos Panait, fondatorul Red Angus Steakhouse, restaurant din Centrul Istoric.
Restaurantul situat pe strada Franceza are o capacitate de 170 de persoane.
Potrivit lui Panait, petrecerile de sfarsit de an sunt organizate de companii de toate dimensiunile, in speciale de cele mici si medii, iar noutatea acestui an vine din faptul ca in ultima perioada se simte o crestere a interesului din partea firmelor romanesti.
"Petrecerile de sfarsit de an sunt tot mai bine percepute si de firmele romanesti. Cei pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, ne-au marturisit ca le considera o forma de loializare, recunoastere a meritelor angajatilor si de construire a unei relatii profesionale bune atat intre colegi, cat si intre angajati si management", a precizat Dragos Panait.
Chiar daca multa lume crede ca la aceste petreceri sunt invitati doar angajatii din management, Panait sustine ca petrecerile organizate de companii in cadrul Red Angus Steakhouse sunt dedicate pentru intreg personalul unei companii.
"Pentru management si diferite departamente, gazduim alte tipuri de evenimente, care au loc pe tot parcursul anului, mai putin in luna decembrie: intalniri ale conducerii, intalniri cu clientii de top, conferinte, seminarii, evenimente de networking. Sfarsitul de an, insa, este un prilej bun pentru ca intreaga echipa sa