“Hai la focul lui Su-medru, c-a mâncat căţeaua iedul, măăă… şi-a mai rămas un hartan şi l-am dat la un ţigan, şi-a mai rămas o frimitură şi am bagat-o în căciulă…” Acestea sunt câteva din versurile care au fost strigate de copiii din satele de pe Valea Dâmboviţei în ajunul Sfântului Dumitru. Focul lui Sâmedru, ceremonialul nocturn de înnoire a timpului calendaristic, este un adevărat Revelion sătesc, cu multiple semnificaţii, ce are loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Focul lui Sâmedru a fost aprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ajun de Sfântul Dumitru. La Bărbu-leţu, în judeţul Dâmboviţa, tradiţia are loc în fiecare an. În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună întreaga suflare a aşezării. În jurul focului se strigă în cor: “Hai la Focul lui Sâmedru!”, iar femeile împart fructe şi covrigi: “Acest obicei, cu focul, l-am pomenit de când eram copilaş mic. Este o bucurie a copiilor şi, totodată, a noastră. Le împărţim nuci, covrigi, ce are fiecare”, ne-a declarat o bătrână a satului. Sâmedru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului. Sâmedru a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Te-salonic din calendarul ortodox. în legende, credinţe sau basme, Sâmedru era un om obişnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoţit adesea de Sângiorz. Este o ceremonie ca un scenariu al morţii şi renaşterii anuale a divinităţii pastorale, sugerat prin tăierea şi arderea unui brad arbore considerat sacru, prezent în toate ritualurile magice şi de trecere la români. Pregătirile se încep cu 2-3 săptămâni înainte, deoarece Focul lui Sâmedru este considerat cea mai mare sărbătoare pastorală, un fel de Revelion la care participă tot satul. Copiii şi tinerii strâng din timp cetina de brad, crengi, coceni de cucuruz, gate-je şi uscături şi amenajează locuril