Un bărbat, înjunghiat chiar în inimă în timpul unui scandal, nu a avut nicio şansă de supravieţuire, deşi un echipaj SMURD a juns de urgenţă la faţa locului.
Paramedicii au fost alertaţi să acorde primul-ajutor victimei, la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Unirea. Victima, Ion S., de 48 de ani, prezenta o plagă penetrantă de circa 2 centimetri în zona inimii în urma unei agresiuni fizice. În ciuda eforturilor paramedicilor SMURD şi a unui echipaj S.A.J. de a resuscita victima şi a-i salva viaţa, bărbatul a decedat. Conform anchetatorilor, tragedia s-a petrecut pe 26 octombrie, la ora 16.23.
Un echipaj de prim-ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat prin intermediul 112 să intervină pe raza localităţii Unirea, pentru preluarea unui rănit aflat în stop cardio respirator. Bărbatul fusese înjunghiat în inimă de către o altă persoană, cu un cuţit care avea o lamă de aproximativ 15 centimetri. Deşi la faţa locului s-au făcut toate eforturile pentru a-i salva viaţa, în sprijinul SMURD fiind solicitat şi un echipaj de la Ambulanţă, bărbatul a murit la scurt timp de la incident.
Vă recomandăm şi:
SMURD la Făurei, 30.000 de locuitori beneficiari
Echipaje SMURD din 6 judeţe participă la un concurs de descarcerare şi acordare a primului ajutor organizat de ISU Vâlcea
FOTO Judeţul Olt, acoperit complet cu echipaje SMURD