Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din unităţile de învăţământ intră, începând de astăzi, în grevă japoneză

Publicat in Glasul Aradului, luni 28 octombrie 2013 ·

Sindicatele din Educaţie au hotărât ca în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie să picheteze Guvernul României şi sediul USL din Bucureşti, urmând ca în data de 6 noiembrie să aibă loc un miting de amploare în Bucureşti, urmat de un marş de protest. În zilele în care va avea loc pichetarea, fiecare organizaţie judeţeană va protesta prin purtarea de către membrii de sindicat a unei banderole albe (grevă japoneză). Nemulţumirile cadrelor didactice sunt legate de slaba finanţare a sistemului şi de salariile mici.

Profesorii ameninţă că în cazul în care aceste acţiuni sindicale nu vor avea ecoul scontat, se vor întruni din nou şi vor decide ce alte forme de protest se vor impune.

„Printre revendicările noastre se numără alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru Educaţie, conform art. 8 din Legea Educaţiei Naţionale şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public; reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat, prin MEN; reintroducerea sporului de doctorat; introducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achizitionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei“, ne-a declarat prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.

Se mai doreşte adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 %, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2: 1 şi majorarea salariilor personalului

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 48 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 49 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

AEP a dat amenzi de 1,6 milioane lei și a confiscat peste 19,5 milioane lei de la partide și candidați pentru nereguli în finanțarea campaniilor electorale 2024-2025 / AUR, Călin Georgescu și PNL, în topul sancționaților

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°