Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă opt autobuze pentru Transloc!

Publicat in Impact in Gorj, marți 29 octombrie 2013 ·

Societatea Transloc din Târgu-Jiu va avea opt autobuze noi, până la finele acestui an. Întreg parcul auto al firmei de transport în comun din municipiu se doreşte a fi înnoit, în următoarele două luni, mai ales că autorităţile locale îşi doresc înfiinţarea de noi trasee, având în vedere dezvoltarea de zone comerciale în Târgu-Jiu.

Achiziţionarea de noi autobuze este absolut necesară pentru firma Transloc, iar reprezentanţii societăţii dau asigurări că târgujienii se vor putea plimba, de la începutul anului viitor, cu mijloace de transport în comun moderne. Prin înnoirea Parcului Auto al Transloc, se urmăreşte micşorarea cheltuielilor de exploatare ale mijloacelor de transport în comun. De asemenea, un alt avantaj al achiziţiei celor opt autobuze noi este faptul că şi persoanele cu dizabilităţi vor putea folosi astfel de mijloace de transport în comun. Şi troleibuzele cele vechi vor fi echipate şi dotate, în curând, cu podeaua coborâtă pentru ca accesibilitatea persoanelor cu probleme locomotorii să fie uşurată. „Aceste autobuze sunt de un mare ajutor datorită faptului că prin construcţia lor au foarte multe dotări precum: aer condiţionat, căldură, platformă total coborâtă cu posibilitatea accesării în mod uşor persoanelor cu dizabilităţi plus cel mai mare avantaj şi anume consumurile specifice de până la 40% mai mici decât cele actuale. Până la data de 31 decembrie, sperăm ca tot parcul să fie înnoit”, a declarat Vasile Căilean, directorul Societăţii Transloc Târgu-Jiu.

Se înfiinţează o nouă linie de deplasare

Achiziţionarea celor opt autobuze cu o capacitate de 75 de locuri fiecare a fost aprobată, ieri, în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu. Furnizorul nu va putea livra mai mult de opt autobuze, în acest an. Restul vor fi livrate în anul 2014. Aceste mijloace de transport sunt binevenite, mai ales că se urmăreşte crearea unei no

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°