Handbalul românesc este în doliu. Inima profesorului Dan Moisii, director tehnic al echipei HCM Roman și cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv, a încetat să mai bată, duminică seară, 27 octombrie, după o suferință de două luni, în urma unui atac cerebral, care l-a ținut în pat, la Spitalul Municipal Roman.
Dan Moisii împlinise cu exact o lună în urmă 63 de ani, aniversare de care nu s-a putut bucura, fiind spitalizat. A luptat cu moartea până în ultima clipă, dorința cea mare fiind de a mai vedea la joc handbalistele de la HCM Roman, cărora le-a fost ca un tată iubitor. Mereu a avut o vorbă bună pentru ele și pentru oricine din jurul său. Tot timpul cu zâmbetul pe buze, mereu pus pe glume, a adus bună dispoziție. Profesionist în adevăratul sens al cuvântului, a format sportivi de valoare, a format oameni, în primul rând. Lasă un gol mare în sufletele celor care l-au cunoscut și, inevitabil, l-au apreciat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Ziarul de Roman transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Handbalul românesc este în doliu. Inima profesorului Dan Moisii, director tehnic al echipei HCM Roman și cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv, a încetat să mai bată, duminică seară, 27 octombrie, după o suferință de două luni, în urma unui atac cerebral, care l-a ținut în pat, la Spitalul Municipal Roman.
Dan Moisii împlinise cu exact o lună în urmă 63 de ani, aniversare de care nu s-a putut bucura, fiind spitalizat. A luptat cu moartea până în ultima clipă, dorința cea mare fiind de a mai vedea la joc handbalistele de la HCM Roman, cărora le-a fost ca un tată iubitor. Mereu a avut o vorbă bună pentru ele și pentru oricine din jurul său. Tot timpul cu zâmbetul pe buze, mereu pus pe glume, a adus bună dispoziție. Profesionist în adevăratul sens al cuvântului, a format sportivi de valoare, a format oameni, în primul rând. Lasă un gol mare