Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MASTERCHEF - Proba celebrităţii. Vedetele concurente, faţă în faţă cu prima „Cutie a misterelor”

Publicat in Gandul, luni 28 octombrie 2013 ·

O nouă ediţie MASTERCHEF va fi difuzată marţi, 29 octombrie, la ProTv, începând cu ora 20:30. După ce în prima ediţie şi-au prezentat câte un autograf culinar şi au primit din partea experţilor şorţul MASTERCHEF, vedetele se vor afla în cea de-a doua ediţie a show-ului de la Pro Tv faţă în faţă cu prima „Cutie a misterelor”.

În bucătăria MASTERCHEF, ingeniozitatea şi originalitatea sunt condiţii obligatorii, se laudă producătorii, astfel că la prima probă a serii cele 15 vedete concurente vor primi sarcina să demonstreze nu doar că se pricep la gătit, ci şi că ştiu să se descurce în situaţii limită.

Aşa se face că marţi, de la 20:30, vedetele de la MASTERCHEF- Proba celebrităţii vor primi din partea celor trei juraţi misiunea de a găti cu un set de produse date, din care trebuie să pregătească preparate originale, pe care trebuie să le combine ingenious, astfel încât platingurile să fie demne de bucătăria în care se află.

În plus, proba are şi o miză pentru că cel care va prezenta cea mai bună farfurie va obţine un avantaj la următorul test. “Ce se ascunde sub cutii, vă va da bătai de cap. Veţi găti exclusiv cu ce se afla în aceasta cutie”, i-a avertizat Florin Dumitrescu. Cert este că mulţi se vor afla în impas, timpul îi va presa, iar alegerile făcute nu vor fi în totalitate pe placul chefilor, care nu se vor sfii nici de această dată să facă critici sau să arunce farfurii la gunoi. “Proba e foarte interesantă pentru că îţi dai seama ce poate să facă un om cu nişte produse pe care i le dai, cât este de ingenios, câtă imaginaţie are”, e de parere Elena Lasconi.

“Când am ridicat cutia, Dumnezeule, nici măcar n-am ştiut de unde s-o apuc, am stat şi m-am uitat la ea vreo cinci minute”, recunoaşte si Gabriela Irimia. În momentul în care am deschis cutia, m-am şocat, atunci vine presiunea şi nu ştii ce să faci”, spune şi Pacha Man. Fie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 46 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Au început înscrierile pe 14 iulie. Când au loc probele scrise

Gandul acum 20 minute
Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Luni, 14 iulie 2025, este prima zi de înscriere pentru candidații care doresc să susțină „examenul maturității” în toamna acestui an. Află mai jos, în articol, în ce interval au loc înscrierile, când v

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 21 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 3 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°