În sfârşit, Crin Antonescu s-a trezit, pentru câteva momente, la realitate şi a admis ceea ce toată lumea vorbeşte de săptămâni bune în gura mare: nu va fi candidatul Uniunii Social Liberale la prezidenţiale. Deşi am fost dintotdeauna adeptul proverbului „Prost să fii, dar să-ţi revii”, trebuie să spun că, în cazul inertului lider naţional al liberalilor, acesta nu se aplică.
Pentru că, de câtva timp, el nu trăieşte cu picioarele pe acest pământ şi, nici măcar în al doisprezecelea ceas, nu realizează că pierderea susţinerii social-democraţilor pentru candidatura la preşedinţie este, de fapt, cea mai mică problemă a sa.
Pentru că Antonescu habar nu are că Partidul Social Democrat nu vrea doar să se descotorosească de el din postura de „candidat unic” al USL la prezidenţialele de anul viitor, ci pregăteşte un mare şut în dosul întregului său partid. Ale cărui zile la guvernare sunt numărate. Şi care se află într-o scădere de popularitate - inclusiv în sondajele de opinie comandate de PNL - care depăşeşte limitele normale ale erodării prin guvernare.
Pentru că a reuşit, hrănindu-se cu iluzia unei susţineri parafate acum mai bine de doi ani, să îndepărteze din conducerea Partidului Naţional Liberal cam pe toţi cei care ar fi putut să-i pună în pericol poziţia de număr unu în PNL.
Şi, de ce nu, pentru că şi-a bătut joc de propriii membri de partid, supunându-i, zi de zi, la supliciul înghiţirii broaştei râioase a social-democraţiei româneşti, lăsându-i şi singuri în faţa unui electorat care nu ştie cum de s-a făcut ca un partid de dreapta să se bată cu pumnul în piept ori de câte ori guvernul în care este parte trântea câte o măsură de stânga.
În sfârşit, Crin Antonescu s-a trezit, pentru câteva momente, la realitate şi a admis ceea ce toată lumea vorbeşte de săptămâni bune în gura mare: nu va fi candidatul Uniunii Social Liberale
