Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănilă: Un expert UNESCO confirmă dezastrul de la Poarta Sărutului

Publicat in Pandurul, marți 29 octombrie 2013 ·

Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porții Sărutului, răspunde acuzaţiilor venite din partea autorităţilor locale şi a Institutului Naţional al Patrimoniului (INP). Dănilă spune că proiectul său a fost modificat fără să i se spună şi că cele două intervenţii, prima, de spălare cu pompa de presiune, şi a doua, de restaurare, au dus la îngălbenirea operei. Clarificările vin după ce săptămâna trecută a fost un adevărat scandal privind recepţia lucrării. În final, recepţia a fost făcută ilegal, în absenţa proiectantului. Mai mult, Dorin Dănilă s-a ales cu o plângere penală deoarece a criticat felul în care monumentele din Târgu Jiu sunt restaurate. Referitor la comisia UNESCO anunţată de Victor Ponta, Dănilă crede că specialiştii vor fi de acord cu el.

Dorin Dănilă a declarat că nu este un conflict personal sau politic, dar ca restaurator singurul său interes este de a prezerva monumentele istorice în condiţii bune. „Refuzul meu de a semna procesul verbal de recepție a lucrărilor a fost legat de o serie întreagă de probleme pe care le-am constatat în relația proiectant - executant – diriginte de șantier. Aceasta relație practic nu a existat pe parcursul lucrărilor, întrucât nu am fost convocat, conform legii, la începerea și derularea acestei lucrări“, a spus Dănilă.

El a comentat şi anunţul premierului Victor Ponta de a aduce o comisie de specialişti internaţionali pentru a verifica lucrările. „Dacă într-adevăr se va hotărî formarea unei comisii internaționale de experți, cu atât mai bine; există deja o opinie formulată din partea unui expert UNESCO, care confirmă spusele mele privind daunele generate de tehnica de spălare cu apă“, a declarat Dănilă.

Modificări fără ştiinţa proiectantului

Primarul Florin Cârciumaru a declarat la un moment dat că lucrările de la Poarta Sărutului nu au fost făcute după proiectul lui Dănilă şi că

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, la şedinţa CNS Cartel Alfa: România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări. De construcţie, nu de tensiune socială. Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai un astfel de cadru

News.ro acum 19 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a transmis miercuri, la şedinţa CNS Cartel Alfa, că România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări, de construcţie, nu de tensiune socială iar Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai

Siegfried Mureșan: PE a votat raportul privind prioritățile pentru viitorul buget multianual

Mediafax acum 46 minute
„În documentul adoptat, am propus o creștere adecvată a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, având în vedere noile priorități, precum apărarea și întărirea economiei, dar fără a afecta domenii tradiționale, precum agri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum o ora
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum o ora
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°