Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tonic excepţional: rubarba

Publicat in Gazeta Noua, luni 28 octombrie 2013 ·

Originară din Asia, rubarba este o legumă cu gust acrişor, folosită în preparatele culinare, dar şi în medicină, deoarece aduce o serie de beneficii organismului.

Este cultivată şi foarte apreciată în China şi Siberia, iar la noi se cultivă mai mult în zona Ardealului, unde a fost adusă din Germania încă din secolul al XVIII-lea.

Puţine calorii şi o mulţime de proprietăţi

Foarte săracă în calorii, doar 16 kcal/100 grame, dar foarte bogată în fosfor, potasiu, fier, magneziu, zinc şi foarte multă vitamina C, din rubarbă se folosesc peţiolurile şi rizomii, dar numai de la plantele care au cel puţin opt ani de vegetaţie. Potrivit specialiştilor, rubarba are acţiune astringentă, de aceea este benefică în cazul deranjamentelor stomacale cauzate de prezenţa unor substanţe iritante în intestine. Rubarba este un tonic de excepţie şi un purgativ natural foarte bun, fiind recomandată în cazurile de constipaţie, în tratarea cancerului, a bronşitei cronice, a infecţiilor, cât şi pentru îmbunătăţirea digestiei. Această plantă poate fi consumată atât în stare naturală, cât şi sub formă de ceai, capsule sau tinctură.

„Medicament” antitumoral

Cercetătorii au ajuns la concluzia că în compoziţia rubarbei se găsesc anumite substanţe ce au un rol deosebit în tratarea cancerului. S-a demonstrat că polifenolii din rubarbă sunt substanţele ce luptă împotriva tumorilor maligne şi previn în acelaşi timp formarea celulelor canceroase.

Tratează infecţiile

Cercetătorii chinezi au demonstrat faptul că pacienţii care consumă tulpini proaspete de rubarbă în fiecare zi, timp de două săptămâni, după ce au suferit un accident vascular cerebral se refac mult mai repede. Mai mult, rubarba întăreşte sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecţiilor.

Combate indigestia

În doze mici, ruba

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 32 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum 44 minute
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Posibile noi sancțiuni pentru Rusia dacă Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina

Ziua Constanta acum 32 minute
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. „Cee

Video Garry Kasparov, îndemn la vot pentru români. „Dacă nu votezi, poţi să ajungi ca în Rusia sau China”

Adevarul acum o ora
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a lansat un apel la vot, afirmând că dacă nu votezi poţi ajunge ca în Rusia sau China, unde votul cetăţenilor este irelevant.

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 3 ore
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
dum.

6°/18°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°