Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetele de la „Masterchef“, la proba Cutiei misterelor

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Cele 15 vedete participante la show-ul „Masterchef – Proba celebrităţii“ vor fi supuse primului test complicat în bucătărie în ediţia de marţi seara, căci se vor afla faţă în faţă cu prima Cutie a misterelor.

Ingeniozitatea şi originalitatea sunt condiţii obligatorii în competiţie, astfel că la prima probă a serii cele 15 vedete concurente vor trebui să demonstreze nu doar că se pricep la gătit, ci şi că ştiu să se descurce în situaţii-limită.

Astfel, ei vor primi sarcina de a găti cu un set de produse date. Proba are şi o miză: cel care va prezenta cea mai bună farfurie va obţine un avantaj la următorul test. Ceea ce se ascunde sub cutii, le va da însă bătăi de cap unor concurenţi.

„Când am ridicat cutia, Dumnezeule, nici măcar n-am ştiut de unde s-o apuc, am stat şi m-am uitat la ea vreo cinci minute“, a mărturisit Gabriela Irimia, una dintre gemenele Cheeky Girls. „În momentul în care am deschis cutia, am rămas şocat, atunci vine presiunea şi nu ştii ce să faci“, a spus şi Pacha Man.

Fie că vor găti deserturi sau feluri principale, fie că vor jongla cu ingredientele pentru a pregăti o farfurie sau mai multe, concurenţii încep să simtă cu adevărat presiunea concursului şi a lucrului într-o bucătărie profesionistă. Nu vor lipsi nici accidentările, astfel că Don Baxter şi Carmen Şerban vor avea nevoie de intervenţia medicului pentru a-şi bandaja degetele. Cine va câştiga proba, dar şi cine va primi cele mai multe critici, puteţi afla în ediţia de marţi a concursului, transmisă la Pro TV, de la 20.30.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 2 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 32 minute
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum o ora
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum o ora
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

Un muncitor român a fost rănit într-o explozie care s-a produs pe un şantier din Ibiza

News.ro acum 57 minute
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera Potrivit Departamentului de Sănătate din Ibiza y For

AEP anunţă că, în urma deciziei BEC, a fost tipărit un număr suplimentar de 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local şi 9.909 de buletine de vot pentru alegerea primarului

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, în contextul hotărârii BEC de vineri, a comandat tipărirea unui număr suplimentar de buletine de vot. Astfel, au fost tipărite siplimentar 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local, 9.

Stăpânul câinelui care a mușcat o femeie și pe fetița ei, reținut pentru 24 de ore

G4Media acum o ora
Stăpânul câinelui care a mușcart, joi, o femeie și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiștii de la Serviciul pentru Protecția Animalelor pentru 24 de ore, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acesto

Cod roşu de averse torenţiale, vijelie şi grindină în judeţul Bacău

Ziarul Financiar acum 46 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de vreme rea în judeţul Bacău, valabilă sâmbătă, până la ora 14.15. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcari electrice, intensificări ale vâ

Comisie de la Inspecția Muncii trimisă să ancheteze explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani

Ziare.com acum 32 minute
O comisie formată din specialişti ai Inspecţiei Muncii anchetează accidentul de muncă colectiv produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, a declarat, şef Serviciului Inspecţia Muncii Bucureşti, Alexandru Iosif Cîmpean. Potrivit aces

Vremea

București
acum

33°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°