Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru zile de foc la Antifraudă

Publicat in Observator de Constanta, marți 29 octombrie 2013 ·

A început proba interviu pentru Direcţia Regională 2 Constanţa

Săptămână „fierbinte“ pentru funcţionarii publici de pe litoral. Primii 50 de candidaţi la un post în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă 2 Constanţa au participat ieri, la proba interviu. Astăzi este rândul altor 46 de concurenţi, iar mâine şi poimâine vor fi intervievaţi restul de până la 199 de candidaţi. Funcţionarii care vor reuşi să treacă de această probă din cadrul testărilor profesionale vor activa în zece servicii de control antifraudă plus un compartiment de sinteză şi raportări. Gradele profesionale pe care vor fi încadraţi funcţionarii sunt superior, unde există peste 70 de candidaţi înscrişi, principal cu un număr aproximativ egal de concurenţi, asistent, unde sunt aproximativ 50 de candidaţi, iar restul au optat pentru gradul debutant. Interviul este ultima probă din cadrul testărilor profesionale care se desfăşoară în această lună pe litoral pentru încadrarea pe posturi a personalului noii Direcţii Regionale Antifraudă 2 Constanţa. Interesant este faptul că deşi, şefii celor opt direcţii antifraudă regionale au fost numiţi pe funcţie încă de la începutul lunii septembrie, aceste instituţii vor fi „populate” cu salariaţi abia de luna viitoare.

Pe perioada cât s-a desfăşurat reorganizarea fiscului de pe litoral, greul a fost dus de Garda Financiară, care nu s-a desfiinţat de la începutul lunii august, aşa cum s-a întâmplat cu Direcţie Generală a Finanţelor Publice, ci a rămas funcţională până când îşi va intra în pâine noua Direcţie Antifraudă. Comisarii financiari vor putea activa, după desfiinţarea totală a Gărzii Financiare Secţia Constanţa, în cadrul structurii de elită a Direcţiei Antifraudă, respectiv Direcţia de Combatere a Fraudelor, tot în urma unor proceduri similare cu cea prezentată mai sus. Ultima probă de examen în acest caz este tot proba interviu, care se des

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 20 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°