Un vehicul a intrat luni în mulţimea adunată în piaţa Tiananmen din Beijing, omorând trei oameni, a anunţat agenţia China Nouă.
Imaginile publicate pe Internet, dar şterse de serviciile de cenzură chineze, arătau o maşină în flăcări, chiar înainte de intrarea în Oraşul Interzis.
Potrivit jurnaliştilor AFP, accesul în piaţa din centrul Beijingului, care a fost teatrul unor manifestaţii prodemocratice reprimate sângeros în iunie 1989, era blocat, iar o importantă operaţiune a forţelor de ordine avea loc în zonă.
Doi reporteri ai AFP au declarat că au fost reţinuţi şi că materialul lor a fost confiscat.
Compania care administrează metroul din Beijing a anunţat că principala staţie de metrou care duce în piaţă a fost închisă.
Mii de oameni şi-au pierdut viaţa în reprimarea mişcării prodemocratice din 1989 din piaţa Tiananmen. Atuncim, Partidul Comunist a trimis tunuri ale armatei care să pună capăt celor şapte săptămâni de manifestaţii calificate de regim drept "revoltă contrarevoluţionară".
Importante forţe de securitate sunt staţionate în permanenţă de atunci pe această esplanadă imensă unde se află, de asemenea, intrarea în Oraşul Interzis, Mausoleul lui Mao şi Palatul Poporului.
Citeşte mai multe despre: piata Tiananmen Beijing orasul interzis China revolta China oameni morti china
Un vehicul a intrat luni în mulţimea adunată în piaţa Tiananmen din Beijing, omorând trei oameni, a anunţat agenţia China Nouă.
Imaginile publicate pe Internet, dar şterse de serviciile de cenzură chineze, arătau o maşină în flăcări, chiar înainte de intrarea în Oraşul Interzis.
Potrivit jurnaliştilor AFP, accesul în piaţa din centrul Beijingului, care a fost teatrul unor manifestaţii prodemocratice reprimate sângeros în iunie 1989, era blocat