Un nou termen în dosarul Renghea, poliţista care şi-a înjunghiat şeful s-a consumat, ieri, la Tribunalul Olt. Spre deosebire de celelalte termene care s-au amânat din diverse motive, la această înfăţişare, inculpata Melania Renghea şi-a recunoscut fapta.
Încă din debutul şedinţei, preşedintele completului de judecată, Gheorghe Biolan, a cerut clarificarea încadrării juridice a faptei comise de Renghea, întrucât în rechizitoriul întocmit de procurori existau unele contradicţii în ceea ce priveşte locul săvârşirii infracţiunii. După o consultare cu procurorul de şedinţă s-a stabilit fără dubii încadrarea juridică a faptei şi anume aceea de tentativă de omor calificat.
Tot în şedinţa de ieri, apărătorul Melaniei Renghea a depus şi o cerere privind starea de sănătate a copilului poliţistei. În timpul procedurii de audiere a comisarului Gheorghe Barbu, acesta a solicitat completului de judecată o nouă amânare pentru acordarea unei asistenţe juridice referitoare la întocmirea cererii de daune morale sau civile pe care acesta are de gând să i le pretindă Melaniei Renghea. Acesta este hotărât să-i ceară poliţistei nu mai puţin de 50.000 de lei pentru lezarea imaginii publice.
În luarea de cuvânt, Melania Renghea şi-a recunoscut fapta şi a susţinut că, este de acord ca judecarea procesului să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire penală pe care le recunoaşte şi nu solicită alte probe noi, cu excepţia altor înscrisuri în circumstanţiere. Până la întocmirea cererii, pe care urmează să o formuleze comisarul Gheorghe Barbu, referitoare la daunele morale sau civile pe care le va cere, instanţa de judecată a stabilit un nou termen pe data de 11 noiembrie a.c.
La ieşirea din sala de judecată, Barbu a declarat că, era de aşteptat ca Renghea să-şi recunoască vinovăţia, dar că doreşte să afle cine a incitat-o să comită această faptă