Procesul în care arădeanul Adrian Buleu este judecat pentru uciderea omului de afaceri Abel Apostol a fost strămutat de la Arad la Tribunalul Caraş-Severin, decizia fiind luatã de ICCJ, care a admis o cerere a suspectului, motivul fiind "mediatizarea excesivă" a cazului, conform MEDIAFAX.
La Tribunalul Arad a avut loc o nouă înfăţişare în procesul în care Adrian Buleu este judecat pentru omor, după dispariţia partenerului de afaceri al soţiei sale, Abel Apostol.
"Principalul motiv pentru care a fost solicitată strămutarea cauzei a fost mediatizarea excesivă a acestui caz. ICCJ a menţinut, însă, actele efectuate în dosar şi dispoziţiile luate de Tribunalul Arad până în prezent", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Diana Dărăban.
Familia omului de afaceri dispărut a primit cu surprindere vestea, iar avocatul lor, Dan Ungureanu, a afirmat că măsura "frânge logica unei cercetări judecătoreşti amănunţite".
Avocatul a spus că presa nu poate fi culpabilizată pentru interesul arătat faţă de acest caz. "Ceea ce mi se pare grav este că s-ar fi putut acuza mass-media pentru anumite ingerinţe sau atenţie excesivă acorată acestei cauze, ceea ce e greşit, pentru că pentru orice viaţă, pentru orice persoană ce a dispărut şi se bănuie că e moartã, autorităţile statului trebuie să acorde aceeaşi atenţie. Faptul că presa a arătat o preocupare faţă de acest caz e un lucru bun", a mai afirmat Dan Ungureanu.
Familia lui Abel Apostol s-a mai arătat nemulţumitã pentru că va trebui să călătorească la Reşiţa la fiecare termen în proces, afirmând că aceste deplasări vor fi costisitoare.
Procurorii au susţinut că, în seara de 1 mai, Adrian Buleu l-a agresat pe Abel Apostol în incinta unui local, provocându-i leziuni care au dus la moartea acestuia. Ulterior, Buleu a transportat cad