Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Latovlevici, penalizat şi sacrificat! » Monaco a venit degeaba să îl vadă: Reghecampf l-a pedepsit pe stelist

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 28 octombrie 2013 ·

Fundaşul stînga, deşi a făcut deplasarea la Braşov, n-a fost oprit în lotul de 18 şi a privit confruntarea din tribună.

Gazeta de duminică a anunţat că la FC Braşov - Steaua vor asista doi trimişi ai clubului AS Monaco, iar ţinta reprezentanţilor din Hexagon era Iasmin Latovlevici. Asta în ideea că Ranieri are probleme în privinţa postul de fundaş stînga.

Marea surpriză, neplăcută pentru Latovlevici, a venit pînă să înceapă meciul. Reghecampf l-a anunţat că nu va face parte din lot, chiar dacă el a făcut deplasarea sub Tîmpa cu echipa. Lato a mers împreună cu colegii săi la stadion, apoi a urcat în tribună, de unde a urmărit jocul.

Două sînt motivele pentru care antrenorul Stelei a ales să nu joace cu Lato:

1. A dorit să-l sancţioneze pentru prestaţia foarte slabă pe care a avut-o în întîlnirea cu Basel, cînd din cauza unei gafe a lui, elveţienii au deschis scorul prin Diaz. În plus, Pîrvulescu avusese o prestaţie foarte bună cu Viitorul, 4-0.

2. Reghe şi MM au fost deranjaţi că, la conferinţa care a precedat partida cu Basel, Iasmin a avut o atitudine sfidătoare la adresa jurnaliştilor. El a lăsat să se înţeleagă că n-a urmărit-o deloc pe Basel şi că nici nu ştie foarte multe despre adversarul direct, deşi Reghecampf făcuse împreună cu elevii săi studiu video al trupei lui Yakin.

Fundaşul stînga, deşi a făcut deplasarea la Braşov, n-a fost oprit în lotul de 18 şi a privit confruntarea din tribună.

Gazeta de duminică a anunţat că la FC Braşov - Steaua vor asista doi trimişi ai clubului AS Monaco, iar ţinta reprezentanţilor din Hexagon era Iasmin Latovlevici. Asta în ideea că Ranieri are probleme în privinţa postul de fundaş stînga.

Marea surpriză, neplăcută pentru Latovlevici, a venit pînă să înceapă meciul. Reghecampf l-a anunţat că nu va face parte din lot, chiar dacă el a făcut deplasarea sub Tîmpa cu echipa. Lato a me

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 30 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 24 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 47 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 57 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°