* ADEVARUL
* Gerea, ministrul Economiei: Este obligatoriu să explorăm gazele de şist, să vedem dacă avem ce exploata
Explorarea gazelor de şist în România este obligatorie, pentru a avea o hartă a resurselor care se găsesc în subsolul românesc, a declarat Andrei Gerea, ministrul Economiei, la un post de televiziune. Întrebat dacă extracţia gazelor de şist va duce la scăderea preţului, ministrul a răspuns: "Gaz mai ieftin e posibil să avem, pentru că e vorba de un surplus cantitativ pe piaţă". "Avem de câştigat o concurenţă pe o piaţă aproape monopolistă, care nu ne asigură o variaţie normală, concurenţială, a preţurilor. Acum nu avem altă sursă pentru suplimentarea nevoilor noastre de gaz decât Gazprom. Odată cu prezenţa unui alt furnizor pe piaţa românească, în mod evident, preţurile se vor duce în jos", a explicat şeful de la Economie, potrivit Agerpres. El a punctat faptul că, în prezent, nici măcar nu se cunoaşte dacă România dispune de astfel de zăcăminte. Ministrul a subliniat importanţa existenţei unei hărţi a resurselor din subsolul românesc.
* Guvernul şi FMI iau la puricat privatizarea eşuată a CFR Marfă. Nu s-a stabilit încă un termen pentru încheierea procesului de vânzare
Guvernul şi delegaţia FMI au convenit să reanalizeze toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă, pentru a identifica motivele care au condus la nefinalizarea operaţiunii, fără să stabilească deocamdată un termen pentru încheierea procesului de vânzare. Privatizarea CFR Marfă a eşuat la 14 octombrie, după ce nu au fost indeplinite până la acest termen mai multe clauze suspensive din contract. Printre subiectele discutate, vineri, la Palatul Victoria, de reprezentanţii FMI cu premierul Ponta şi o parte dintre miniştri s-a aflat şi procedura de privatizare a CFR Marfă, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax. "S-a convenit cu acest prilej ca proced