Mijlocaşul Petrolului Ploieşti, Laurenţiu Marinescu, care a fost supus, vineri, unei intervenţii chirurgicale de menisc la Madrid, va reveni la antrenamentele conduse de Cosmin Contra peste aproximativ trei săptămâni, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"Vineri m-am operat, după-amiază am ieşit din spital, iar duminică am ajuns acasă. De mâine (n.r. - marţi), voi începe exerciţiile de recuperare, iar doctorii mi-au spus că, în circa trei săptămâni, pot reveni la antrenamente. Din fericire, la operaţia pe care am efectuat-o astă-vară nu sunt niciun fel de probleme şi sper ca, acum, să fi scăpat de ghinioane", a declarat, luni, fotbalistul, care a asistat la antrenamentul formaţiei prahovene de luni dimineaţă.
Aflat în plin proces de recuperare după operaţia de ligamente efectuată în vară, Laurenţiu Marinescu s-a accidentat la începutul acestei luni la un antrenament, testele medicale efectuate ulterior arătând o leziune a meniscului.
Mediafax
Mijlocaşul Petrolului Ploieşti, Laurenţiu Marinescu, care a fost supus, vineri, unei intervenţii chirurgicale de menisc la Madrid, va reveni la antrenamentele conduse de Cosmin Contra peste aproximativ trei săptămâni, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"Vineri m-am operat, după-amiază am ieşit din spital, iar duminică am ajuns acasă. De mâine (n.r. - marţi), voi începe exerciţiile de recuperare, iar doctorii mi-au spus că, în circa trei săptămâni, pot reveni la antrenamente. Din fericire, la operaţia pe care am efectuat-o astă-vară nu sunt niciun fel de probleme şi sper ca, acum, să fi scăpat de ghinioane", a declarat, luni, fotbalistul, care a asistat la antrenamentul formaţiei prahovene de luni dimineaţă.
Aflat în plin proces de recuperare după operaţia de ligamente efectuată în vară, Laurenţiu Marinescu s-a accidentat