Situaţia este gravă şi se prezintă cu tăieturi. Economiştii spun că România se confruntă cu un nou val de criză, dovada fiind găurile din bugetul statului, precum şi restanţele uriaşe privind plata datoriilor (către stat şi către bănci). Restanţe care sunt atât ale firmelor, cât şi ale cetăţenilor, şi sunt mai mari ca niciodată.
Când spuneam de tăieturi, mă refeream la faptul că s-a tăiat elanul cam de peste tot. De fapt, aceasta este caracteristica principală a crizei: neîncrederea. În unele zone, neîncrederea a devenit disperare. O disperare tratată cu indiferenţă sau, cel mult, cu moaşte sfinte. Sociologii dau de înţeles că disperarea este un fenomen normal în societăţile concurenţiale, un fenomen care îi paşte pe oamenii fără noroc sau pe cei mai puţin pregătiţi pentru „concurs”. Acum, aceştia sunt băgaţi la grămadă, la categoria persoane defavorizate.
Cum spuneam, sociologii dau de înţeles că disperarea ar fi un fenomen normal, dar nu o spun pe faţă, ca să nu dea lumea în ei cu pietre. Normal, normal, dar, când disperarea depăşeşte un prag critic, are toate şansele să se manifeste violent. Iar locul de manifestare cel mai propice este la întrunirile publice.
De aceea se teme Guvernul de protestele împotriva proiectelor Roşia Montană şi gaze de şist. Acestea ar putea căpăta o tot mai mare amploare şi ar putea deveni tot mai radicale.
Într-un fel, înţeleg Guvernul. Trebuie să scoată bani din piatră seacă (eventual îmbogăţită cu aur sau gaze), ca să stimuleze economia şi să-şi plătească datoriile. O porţie de aur şi o inhalaţie cu gaz ar reprezenta o gură de oxigen pentru Guvern. Oxigen puţin toxic, dar, orişicât, mai bun decât nimic. Ca să stârpeşti corupţia şi să redistribui cât de cât bogăţia e mai greu şi durează. Mai ales că împotriva redistribuirii se situează liberalii radicali. Rămâne varianta cu diminuarea corupţ
