Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama „a aprobat spionarea telefonului Angelei Merkel în urmă cu trei ani”

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Preşedintele Barack Obama, cel mai puternic om din lume, este implicat în mod direct în scandalul de spionaj trans-atlantic în urma unor dezvăluiri făcute de presa germană, care a afirmat că şeful statului american a autorizat în mod personal interceptarea telefonului Angelei Merkel. Mass-media din Germania infirmă astfel declaraţiile Casei Albe, potrivit cărora Obama nu ştia că mobilul cancelarului se număra printre dispozitivele spionate. Preşedintele americane este acuzat de mass-media germană că a permis servicilor de informaţii americane să asculte apelurile de pe telefonul mobil al cancelarului german, după ce a fost informat anterior de generalul Keith Alexander, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a Statelor Unite ale Americii. Discuţia oficialilor şi aprobarea interceptărilor au avut loc în timpul primului mandat de preşedinţie al lui Obama, în 2010.

Cele mai recente dezvăluiri, publicate de cotidianul german „Bild am Sonntag”, a urmat unor rapoarte publicate de ziarul „Der Spiegel” care arătau că telefonul mobil al cancelarului german este supravegheat de spionii americani încă din 2002. În urmă cu 11 ani, Merkel era încă liderul opoziţiei. „Obama nu a pus capăt acestei operaţiuni şi dimpotrivă, a lăsat-o să continue” a declarat un înalt responsabil al serviciilor NSA, citat de publicaţia germană. Interceptările apelurilor lui Merkel au încetat cu doar câteva săptămâni înainte de vizita lui Obama la Berlin, în iunie 2013. NSA nu s-a limitat la supravegherea convorbirilor cancelarului, ci a interceptat şi comunicaţiile guvernului german, operaţiunea fiind îndeplinită de agenţii americani de la ambasada americană în Berlin. Până în prezent, Casa Albă a refuzat că comenteze informaţiile transmise de presa din Germania. Scandalul interceptărilor masive ale Statelor Unite ale Americii, care implică şi state aliate, a provocat critici dure din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°