Zsolt Nemeth, secretar de stat în ministerul de Externe al Ungariei, a declarat că Guvernul republicii maghiare susţine secuii şi toţi membrii comunităţii maghiare din străinătate. Declaraţiile au fost făcute pentru postul de radio Kossuth.
Nemeth a spus, la postul de radio Kossuth, că în privinţa Ţinutului Secuiesc au tot avut loc dezbateri istorice, culturale şi sociologice. Pentru secretarul de stat al MAE Ungaria, marşul secuilor, care a avut loc în această duminică, a fost un răspuns „palpabil” la această problemă. Oficialul a subliniat că „marele marş” al secuilor a cerut ca Ţinutul Secuiesc să fie definit ca regiune independentă de dezvoltare şi ca regiune administrativă publică autonomă.
Secretarul de stat consideră că este nevoie de un dialog între Guvernul român şi reprezentanţii etnicilor maghiari din Transilvania. Nemeth este de părere că autorităţile române trebuie să trateze cu seriozitate doleanţele maghiarilor şi să nu se aştepte ca aceştia să „renunţe la aceste obiective”, raportează Mediafax.
Oficialul a precizat că Guvernul Ungariei îi asigură pe secui, dar şi pe etnicii maghiari din străinătate de susţinerea sa. El a adăugat că, deşi România are dreptul de a decide în privinţa regiunilor sale administrative, autorităţile de la Bucureşti trebuie să respecte convenţia Consiliului Europei privind minorităţile naţionale. Documentul restricţionează modificarea regiunilor administrative publice ce nu ţine cont de proporţia minorităţilor etnice care trăiesc într-o ţară.
Conform Consiliului Naţional Secuiesc (CSN), peste 100.000 de oameni au participat duminică la un lanţ uman pe o distanţă de 54 de kilometri pentru a cere autonomia Ţinutului Secuiesc. Potrivit autorităţilor române, la manifestaţie au participat 15.000 de oameni.
Zsolt Nemeth, secretar de stat în ministerul de Externe al Ungariei, a declarat că Guvernul repub