Un ieşean a ajuns sâmbătă la spital în stare gravă chiar de ziua lui, după ce a fost lovit în plin de un autoturism care circula cu viteză. Accidentul a avut loc în zona Zimbru, pe strada Columnei, chiar lângă staţia de benzină aparţinând Petrom. Bărbatul în vârstă de 77 de ani se numeşte Dumitru Lazăr şi se îndrepta spre un magazin din zonă pentru a face cumpărături pentru musafirii care veniseră la ziua lui. În momentul în care a încercat să traverseze strada neregulamentar, a fost surprins de un autoturism Renault care circula cu viteză dinspre piaţa Dacia către Biserica Catolică „Sfântul Anton“. Martorii au povestit că au auzit o bubuitură şi au văzut apoi victima aruncată în sus câţiva metri. Şoferul a spus că frânele au ţinut doar pe partea din faţă a autoturismului. „Am frânat, dar au ţinut doar frânele de pe faţă. Nu am avut ce face“, a spus şoferul. Martorii accidentului s-au arătat revoltaţi de intervenţia echipajului SMURD. „Am sunat la 112 şi au venit 12 minute mai tîrziu. În tot acest timp, nimeni nu i-a acordat primul ajutor bărbatului căzut, nici măcar jandarmii. Jandarmii doar l-au păzit“, a spus o femeie. La apariţia ambulanţei SMURD, trecătorii au huiduit echipajul medical.
Poliţiştii au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. „În urma accidentului, bărbatul de 77 de ani a ajuns în UPU cu un traumatism cranio-cerebral cu paralizie cerebrală, o contuzie toraco-abdominală, o fractură abdominală şi încă una a vertebrei L1. Momentan, pacientul este internat în Clinica de Chirurgie 1, pe secţia de Anestezie-Terapie Intensivă“, a adăugat dr. Gabriel Perianu.
Un alt accident a avut loc tot sâmbătă în localitatea Bivolari, unde un şofer în vârstă de 29 de ani, beat criţă, s-a răsturnat cu autoturismul Dacia într-o curbă. Tânărul şofer a ajuns la spital, dar şi pasagerul din dr