Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă 18 camere video pentru depistarea celor care circulă fără rovinieta

Publicat in BacauNet, luni 28 octombrie 2013 ·

Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că începând de luni vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi încă 18 camere de monitorizare video, pentru a depista autovehiculele care circulă fără rovinietă.

“Până în acest moment în reţeaua rutieră naţională se aflau în funcţiune 24 de puncte de control (10 fixe, 14 mobile). Prin adăugarea celor 18 vom spori cu 75% gradul de control al autovehiculelor din trafic. În perioada următoare, până în toamna anului 2014, vor mai fi instalate înca 45 de camere, ceea ce înseamnă creşterea şi întărirea sistemului de supraveghere cu aproape 100%”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Compania precizează că în urma amplasării primelor 24 de camere, în anul 2010, veniturile din taxa de rovinietă au crescut semnificativ. ”Numărul mai mare de puncte de control generează creşterea gradului de plăţi voluntare a rovinietei cu un procent de minim 25%”, potrivit sursei citate. Camerele au fost amplasate strategic, în puncte care nu pot fi ocolite de şoferi, iar pe timpul nopţii sistemele de supraveghere vor detecta plăcuţele maşinilor, în infraroşu.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a încheiat până în prezent contracte care permit plata rovinietei de către participanţii la trafic prin sistemul sms cu doi mari operatori de telefonie mobilă. ”În cursul săptămânii viitoare urmează a fi încheiat contract şi cu cea de-a treia mare companie de telefonie mobilă”, se mai arată în comunicat. Dispozitivele de control fac parte dintr-un sistem informatic compact al CNADNR.

Pe şosele sunt amplasate posturi de control dotate cu camere video, care recunosc numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o distanţă de 20 de metri. Numărul de înmatriculare al autoturismului este verificat în baza de date şi în cazul în care nu a fost plătit

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 3 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum 2 ore
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 4 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°