Pe bune că, dacă ar avea ocazia să dea o tură pe la suprafaţă, ocupanţii mormintelor din cimitirul vulcănean din Morişoara ar fi profund măguliţi de atenţia care li s-a acordat în săptămânile premergătoare Zilei Morţilor şi, vorba aceea, ar muri încă o dată, dar de plăcere.
Persoanele care primesc
ajutor social de la Primăria Vulcan, cele care au lucrat la curăţarea cimitirului, şi-au cam terminat treaba. Una peste alta, nu pot spune decât că au lucrat repede şi bine. Numai cine nu a văzut cum arătau mormintele înainte ca muncitorii să intre în dispozitiv ar fi în stare să pună asta la îndoială. Tocmai de aceea, pentru a nu lăsa loc de discuţii, am făcut pozele care dovedesc că, într-adevăr, n-a fost o curăţenie de ochii lumii. Adică nu s-a fuşerit.
Pe puţin
douăzeci şi ceva de maşini de gunoi au fost cărate din cimitir. Uitaţi-vă numai cum arăta una dintre grămezile de buruieni şi frunze uscate scoase pe marginea drumului, în aşteptarea autocamionului care urma să le ia de acolo, şi vă veţi da seama că nu fac glume. În urma lucrătorilor, persoanelor care au venit să aranjeze mormintele celor dragi le-a fost mult mai uşor să facă asta. Mult, mult mai uşor. Afirm asta din proprie experienţă. Îmi amintesc cum, cu ani şi ani în urmă, trebuia ca, înainte să m-apuc de pigulit cu săpăliga şi cu grebla mormântul părinţilor mei, trebuia, mai întâi, să mă lupt cu hăţişul de buruieni înalte cât omul care mi se punea împotrivă chiar şi înainte să ajung la locul lor de veci.
Pe bune că, dacă ar avea ocazia să dea o tură pe la suprafaţă, ocupanţii mormintelor din cimitirul vulcănean din Morişoara ar fi profund măguliţi de atenţia care li s-a acordat în săptămânile premergătoare Zilei Morţilor şi, vorba aceea, ar muri încă o dată, dar de plăcere.
Persoanele care primesc
ajutor social de la Primăria Vulc